Mărțișor pentru clujeni: Se redeschide Hala Agro din piața Mihai Viteazu

Luni se făceau ultimele retușuri și se aducea marfă în Hala Agro din Piața Mihai Viteazu, după ce această unitate a fost închisă timp de două luni pentru reparații capitale, care au schimbat total imaginea cele mai cunoscute piețe agroalimentare din oraș, care se redeschide din 1 Martie.

Lucrările au implicat repoziționarea și schimbarea meselor de vânzare, înlocuirea pardoselii, a tavanului, ușilor și ferestrelor, a instalației electrice și sanitare, precum și o minimă modificare a culoarelor. Accesul în hală a rămas identic cu cel de până acum, atât pe poarta dinspre Canalul Morii cât și pe cele dinspre strada Ploiești, însă în prezent ile de intrare se deschid automat. De asemenea, continuă să funcționeze pe amplasamentul inițial și magazinele plasate pe lateralale Halei, dar au fost înființate spații și pentru alte magazine, amplasate chiar în mijlocul halei, în așa numite insule, închise, dotate cu vitrine frigorifice, unde se vând tot produse alimentare – carne, lactate, ouă, miere etc. Pe lateralul acestor insule sunt dispuse mese pentru producători. Nici aspectul estetic al halei nu mai seamănă cu cel vechi. Există pereți placați cu piatră și decorați cu iarbă artificială, iar mobilierul comercial este schimbat.

Vechile magazine au rămas în funcțiune, dar acum există 17 magazine noi, iar numărul de mese a rămas același, deci numărul de producători a rămas neschimbat, însă ca lungime totală există o reducere de circa 5%, nesemnificativă. Deci comercianții care au fost în piață au la dispoziție același număr de mese, dar au apărut 17 magazine noi. Practic, spațiul a fost modernizat cu totul. Au fost schimbate tavanele, pardoseala – au fost montate pardoseli alimentare, din rășini expoxidice, a fost schimbață rețeaua de iluminat și cea de apă-canalizare – practic totul. Au fost schimbate și mesele, cu unele noi, cu structură metalică placată cu HPL – un material rezistent la foc și la umezeală -, iar blatul meselor este din inox alimentar.”, spune Radu Vlas, proprietarul Complexului Leu, la parterul căruia se află Hala.

De remarcat că pe perioada lucrărilor, în care Hala a fost închisă, vânzătorilor le-au fost oferite mese în zona exterioară dinspre str. Ploiești, unde se vând flori.

V. Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut