Marş de protest împotriva crematoriului din Mănăştur

Sute de clujeni au mărşăluit ieri pe traseul strada Govora-Calea Moţilor-Prefectura Cluj pentru a-şi arăta nemulţumirea cu privire la proiectul de amenajare a unui crematoriu uman în cimitirul din cartierul Mănăştur.

Picture 005Oamenii s-au adunat în jurul orei 14 la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” de pe strada Govora, de unde au pornit pe jos, pînă la Primărie, apoi pînă la Prefectură, într-un marş al tăcerii. Printre persoanele care au participat la protest s-au numărat mai mulţi preoţi ai unor parohii din cartierul Mănăştur, reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari, dar şi fostul deputat Mircia Giurgiu. Oamenii se tem că aerul va fi poluat, dar sînt în aceeaşi măsură deranjaţi de faptul că o practică neortodoxă va avea loc în cimitirul şi în capela din cartier. Acţiunea vine după ce o instanţă clujeană a decis anularea hotărîrii Consiliului local Cluj-Napoca din ianuarie 2012, prin care deliberativul local clujean a decis că nu mai e de acord cu asocierea cu RDK Cremation în vederea amenajării unui crematoriu. Decizia nu este definitivă, putînd fi atacată cu recurs, în 15 zile de la comunicare. Firma RDK Cremation a apelat la instanţă după ce Consiliul local Cluj-Napoca a decis în 19 ianuarie 2012 ruperea asocierii în vederea amenajării unui crematoriu în cimitirul din Mănăştur.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.