Marius Bălaj: „Nesimţire sau foame de bani la CNADNR?”

    Consilierul judeţean PNL Marius Bălaj, acuză Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale de faptul că îşi umflă bugetul destinat primelor pe seama conducătorilor auto. „Pe lîngă faptul că lipsa rovinietei se sancţionează cu amendă de 250 de lei, cei care circulă fără rovinietă valabilă trebuie să plătească şi o despăgubire de 28 de euro, şi să trimită, pe cheltuiala proprie, la sediul central al companiei dovada achitării acestor sume”, arată Bălaj.
Fără a pune la îndoială faptul că normele legale privind circulaţia pe drumurile naţionale trebuie respectate de toţi conducătorii auto, Bălaj semnalează însă faptul că desele schimbări de rang ale drumurilor din România, respectiv trecerea unor sectoare de la judeţe spre compania naţională şi viceversa, îi transformă pe români în contravenienţi fără voie. Mai mult, spune acesta, procesele verbale de constatare a contravenţiei ajung la şoferii aflaţi în culpă după mai bine de şase luni de la momentul producerii acesteia – timp suficient pentru a mai fi amendat de cîteva ori, neştiind că drumul care fusese de interes local a fost ridicat la rang de drum naţional! „Probabil că motivul real pentru care procesele verbale ajung atît de tîrziu la şoferi este tocmai creşterea sumelor încasate din amenzi, deşi, teoretic, o amendă ar trebui să prevină recidivele. În acest context şi ţinînd cont de sumele imense pe care CNADNR le încasează zilnic de la şoferi, consider că, în locul cipicilor de vară cumpăraţi iarna sau a halatelor  pe care mai marii peste drumurile naţionale şi-au propus să le achiziţioneze, se impune o investiţie (minimă) în mijloace de avertizare (indicatoare rutiere) care să  semnalizeze intrarea pe drumurile naţionale. Prin această măsură s-ar îmbunăţi colectarea fondurilor provenite din vînzarea rovinietelor şi s-ar economisi banii publici cheltuiţi cu instanţele, asaltate de «contravenienţii» neştiutori. Unde mai pui faptul că judecătorii ar putea să se ocupe de cazuri cu adevărat importante şi nu ar fi obligaţi să consume timp şi energie din cauza incompetenţei celor de la drumuri (vezi scandalul de la Buzău, unde instanţele sînt asaltate de sute de contestaţii ale proceselor verbale)”, consideră consilierul liberal.
Totodată, acesta afirmă că zeci de şoferi din judeţul Cluj i-au semnalat această problemă în cadrul audienţelor din teritoriu pe care le ţine în calitate de consilier judeţean, exprimîndu-şi intenţia de a se adresa justiţiei. „Consider că o corectă semnalizare a intrării pe drumurile naţionale şi, de ce nu, amplasarea unor puncte de vînzare a rovinietei în punctele de intersecţie, ar avea drept rezultat  creşterea sumelor colectate din această activitate. Concomitent, consider că, pentru a demonstra că nu este vorba nici de nesimţire nici de foame de bani, responsabilii de la drumurile naţionale ar trebuie să comunice contravenţia în cel mult o săptămînă de la producere”, puncează Bălaj.
Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.