Marilyn Monroe – agenta cu numele de cod “Maşa” în anturajul lui Kennedy

Panorama

În documentarul său, “Monroe în ţara lui Dostoievski”, lansat la sfîrşitul anului trecut în Rusia şi care de abia acum va fi proiectat pe marile ecrane din Occident, regizoarea Ludmila Tiemnova, fost ofiţer de informaţii KGB, susţine că faimoasa vedetă hollywoodiană Marilyn Monroe a avut contacte cu serviciile secrete sovietice şi chiar o relaţie apropiată cu un spion rus.

Conform fostei agente KGB, Ludmila Tiemnova, Marilyn Monroe nu doar că avea contacte cu serviciile secrete sovietice, ci chiar şi numele de cod Maşa.

Un agent sovietic care lucra sub acoperire diplomatică la Misiunea permanentă a URSS la ONU afirmă că a întîlnit-o întîmplător pe diva hollywoodiană la o recepţie dată la ambasada sovietică, cu ocazia vizitei în SUA a secretarului general al CC al PCUS din epocă Nikita Hruşciov. Foarte curînd, amiciţia lor s-a transformat într-un ,,anumit sentiment. Filmul Liudmilei Tiemnova susţine că spionajul sovietic nutrea un viu interes faţă de Marilyn Monroe.

De fapt, filmul nu conţine dovezi directe în acest sens, ci doar amintirile respectivului agentul sovietic de la ONU, dar care pot fi tot atît de bine rod al imaginaţiei unui tip singuratic. Bărbatul insistă însă că a avut o “relaţie specială” cu actriţa americană. El susţine că a petrecut chiar două zile de neuitat cu Monroe la vila sa de la o periferie a Moscovei. Actriţa ar fi dat curs invitaţiei sale şi a venit în capitala sovietică. “În relaţia noastră se simţea o anumită tensiune, ne dădeam bine seama că doar aparent sîntem în doi şi că aceasta nu însemna ca nu ne vede şi nu ne aude nimeni”, a relatat acesta, indicînd că la vremea relaţiei sale cu Monroe avea doar 27 de ani.

Nu este pentru prima oară cînd bărbaţi ruşi evocă în public relaţii amoroase cu vedete internaţionale. Astfel, un locuitor din oraşul Ceboksar, Aleksandr Gavrilov, susţine că el este tatăl fiicei faimosului top model Claudia Schiffer.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.