MARIANA NICOLESCO: «Pentru prima oară în Bucureşti: florilegiu extraordinar de lieduri enesciene»

1605-3A«Ideea de a mă apropia mai mult de liedurile enesciene, de a căuta să le reunim şi să le interpretăm, multe dintre ele fiind pe atunci uitate sau pierdute – declară Mariana Nicolesco – m-a animat din clipa în care, la Recitalul de Belcanto pe care l-am susţinut la Carnegie Hall din New York, bijuteria muzicală Languir me fais, pe care am cîntat-o printre bisuri, a declanşat aplauze uriaşe, ca acelea ce au urmat sublimelor arii ale marilor eroine din opere. Aceeaşi reacţie a publicului la Recitalurile mele la Teatrul alla Scala din Milano, la Marea Sală a Conservatorului din Moscova, la Ateneul Român.

După cîţiva ani de cercetare, un mănunchi de peste patruzeci de lieduri de George Enescu au fost prezentate pentru prima oară de laureaţii Concursului Naţional al Liedului Românesc pe care l-am creat în 2003. În cadrul Anului Internaţional George Enescu 2005, decretat de UNESCO, aceste lieduri, de altfel înregistrate atunci pentru prima oară în versiune audio şi video, au fost purtate în triumf de tinerii artişti români la Expoziţia Universală de la Aichi, în Japonia, la Nagoya şi la Tokio, la Praga, Roma, Paris, New York».

Pentru a marca 60 de ani de la trecerea în eternitate a marelui muzician, sîmbătă 28 noiembrie a.c., de la ora 18, în Aula Palatului Cantacuzino, la Muzeul Naţional George Enescu, minunatele creaţii ale acestui geniu naţional, compozitor, violonist, pianist, pedagog, vor fi prezentate publicului într-un Recital Extraordinar Omagiu lui George Enescu, susţinut în cadrul Cursurilor de Măiestrie în Arta Liedului oferite de Mariana Nicolesco. Participă laureaţi ai Concursului Naţional al Liedului Românesc: sopranele Silvia Micu şi Irina Baianţ, mezzosopranele Oana Andra şi Florentina Soare, tenorul Adrian Dumitru şi baritonul Alexandru Chiriac, acompaniaţi la pian de maestrul Alexandru Petrovici.

Aşa cum scrie Mariana Nicolesco în caietul-program al evenimentului, «liedul e poate expresia cea mai profundă a intimităţii noastre celeste şi, în acelaşi timp, o lecţie supremă de stil», anunţînd, totodată, că evenimentul va fi înregistrat pentru o emisiune ce va fi transmisă înainte de finele anului.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.