Mariana Cristescu între „Timpul iubirilor” şi „Pămîntul care doare” sau „Manifest pentru înveşnicirea Neamului şi-a Limbii”

 Mariana Cristescu între „Timpul iubirilor” şi „Pămîntul care doare” sau „Manifest pentru înveşnicirea Neamului şi-a Limbii”

Am primit cu emoţie două cărţi de la prietena noastră, Mariana Cristescu, cunoscută scriitoare din Tîrgu-Mureş, care, împreună cu Lazăr Lădariu, au polarizat în jurul lor un nucleu de iubitori de limbă română şi neam, avînd drept crez mobilizator cuvintele lui Grigore Vieru: „Ca să fii român trebuie să poţi!“

„Timpul iubirilor” şi „Pămîntul care doare – Cealaltă Românie” sînt cele două cărţi la care fac vorbire, apărute în 2013 la Editura NICO şi primite de la Mariana Cristescu – membră a Ligii Scriitorilor şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti În „Cuvînt înainte” din volumul „Pămîntul care doare”, autoarea face o dureroasă mărturisire, reprezentînd „firul roşu” ce străbate cele două cărţi: „Este cartea de dureroasă iubire a unui om obişnuit – membru al poporului român, care îşi vede patria sfîrtecată de aproape un secol în care istoria, trădătorii de neam şi neprietenii au zdrobit şi scos la mezat, bucată cu bucată, triumful României Mari, cîştigat cu sînge prin vremi, pămîntul albit de oasele bunicilor fără de mormînt şi codrul – frate-n timpuri de restrişte.“

În volumul „Timpul iubirilor” autoarea abordează cele mai stringente probleme actuale care-i macină pe români şi comunitatea locală. Cu talentul adevăratului scriitor al cărui „barometru“ vibrează pînă şi la frumuseţea înfloririi magnoliilor, autoarea se bucură de supravieţuirea unei vrăbiuţe salvate de cîinele de vînătoare, sau se întristează de „penibilul inepţiilor TV cu pretenţii jurnalistico-moralizatoare”, vădit “aranjate”: „singurul motiv pentru care nu am schimbat postul a fost plăcerea de a-l auzi în direct pe protopopul Nicolae Gheorghe Şincan”, luat la rost de nişte „babe bîrfitoare” pentru că s-a abătut de la dogmă, coborînd în mijlocul Cetăţii, între enoriaşi. Roşia Montană este în atenţia Marianei Cristescu, aşa cum îi stă bine unui jurnalist implicat în marile probleme ale Ţării, ea propunînd ca această comună, care stă „pe o comoară de aur”, să fie inclusă în patrimoniul UNESCO. Autoarea dezbate, în „Istoria ascunsă în beci”, problema Columnei lui Traian, despre care, cu profesionalismul istoricului, reaminteşte că, în ziua de 12 mai anul curent, s-au împlinit 1900 de ani de la inaugurarea, la Roma, a operei celebrului architect Apollodor din Damasc, o copie a acesteia aflîndu-se în Muzeul Naţional de Istorie a României, în Lapidarium-ul construit special pentru conservarea ei. Articolul în discuţie menţionează şi faptul că, din ce în ce mai des, cercetători istorici din întreaga lume recunosc, mulţi chiar făţiş, că primele civilizaţii s-au născut în Transilvania, mai exact în Ardeal, cum susţine un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu.

„Timpul iubirilor“ se încheie cu un impresionat articol intiulat „De la Nichita la Marcel Naste şi înapoi”, unde autoarea descoperă că „dincolo” de mesajul estetic şi de cel emoţional, „transpare, chiar şi unui ochi neavizat, al iubitorului de artă, glasul de dincolo de materie, din pămînturi, încărcat cu noduri şi semne din care îşi împleteşte scara către cer”, tînărul Marcel Naste, a cărui operă picturală se apropie de poezia lui Nichita, fiindcă tot ce este atît de simplu „devine de neînţeles“, cum ar spune Nichita Stănescu.

Dacă în cele 34 de articole din acest volum autoarea transmite cititorului mesajul iubirii, ca o chemare faţă de personalităţi cărora le spune că este timpul „jertfei de sine şi al iubirilor fundamentale “, în al doilea volum, Mariana Cristescu promovează valorile neamului românesc, fiindcă, pentru dînsa, „Patria înseamnă infinit mai mult decît scrie în toate dicţionarele lumii (…) m-am străduit să o slujesc aşa cum m-au învăţat oştenii din viaţa mea: tatăl meu, unchii, bunicii, decoraţi pentru bravură pe fronturile celor două Războaie Mondiale, unii căzuţi la datorie, puţinii prieteni de altitudine morală ai zilelor noastre”. În articolul „Vremea în care bufonii devin eroi”, autoarea dezbate problema mormintelor lui Mircea cel Bătrîn, de la Cozia, a capului lui Mihai Viteazu şi a trupului, înmormîntate în locuri diferite, la Mănăstirea Dealu şi la Turda, dezvăluind intenţia fostului ministru al Culturii, Kelemen Hunor, de a profana mormintele, exhumînd trupurile domnitorilor români pentru a li se preleva mostre ADN… E multă istorie în „Pămîntul care doare – Cealaltă Românie”, e multă dragoste de ţară şi neamul românesc, multă iubire de istoria acestui popor, iar toate acestea încap atît de dureros în versurile poeziei „Nu plînge, maică Românie!”, găsită în raniţa unui soldat mort în toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpaţii de Curbură, reprodusă pe ultima copertă a cărţii: „Nu plînge, maică Românie!/Adună tot ce-i bun sub soare;/ Ne cheamă şi pe noi la praznic,/ Cînd România va fi mare!”.

Cele două volume, alături de celelalte publicate de scriitoarea Mariana Cristescu, adevărate mărturisiri de credinţă, cu referiri competente la o largă panoplie de probleme ce preocupă prezentul, prin abordarea istoriei neamului, ne-o arată pe autoare ca pe o fiinţă cerebrală, care sfidează divagaţia inutilă, ţintind mereu precizia şi rigoarea.

Al. Florin ŢENE