Măria-Sa, Poemul

Radu VIDA

Frumosul.
Ori, mai degrabă, varianta feminină a substantivului sau adjectivului. Cu paşi subţiri, de gazelă îmblînzită, categoria estetică ce reflectă însuşirea omului de a rămîne extaziat în faţa unor lucruri din natură, sau a unor opere de artă, se insinuează în viaţa noastră. Şi rămîne acolo. Pînă la suflarea din urmă. Iar după, se transferă urmaşilor urmaşilor noştri. Cu îmbunătăţiri. Transformări. Dar cu aceeaşi esenţă.
Urîtul.
Pocit sau hîd. Un ceva, în care armonia şi-a pierdut proporţiile. Şi pe care ochiul îl percepe ca pe ceva neplăcut. Urîtul, însă, există. Probabil, ca o compensare a confortabilului, binelui şi echilibrului în care ne place să trăim. Şi, dacă nu ne lăsăm contaminaţi, se cheamă că, oricît de neplăcut, nu trezeşte repulsie. Ba, în anume cazuri, poate fi chiar acceptat. Şi, nu arareori, admirat. Dacă cineva din noi, sau dinafara noastră redă urîtului frumuseţea. Umbra rece ce-o purtăm…
Poemul şi sora-i mai mică, Poezia, adună în căuşul sufletului idei, sentimente, imagini. Într-un ritm propriu. Şi cu o rimă ce stă, stufoasă, la vedere, sau o regăsim în ticăitul interior al viersului.
Aş putea glosa, iubite cetitoriule, pînă mîine în amurg, despre ce şi cum cu Măria-Sa, Poemul. Căci poezia dă frumosului lumina ce stă ascunsă în cotloanele Raiului. Iar poetizarea urîtului scoate la interval puterea noastră de a accepta ceea ce-i mai şui în existenţa noastră. Poate fi minunată turla unei biserici gotice; şi lunecarea maiestoasă a unui fluviu poate să încînte. După cum un apus de soare poate naşte melancolie, exuberanţă, nostalgie, tot aşa şi o ninsoare de poveste poate sau nu să se risipească în detalii.
Dar tot ce mişcă şi nu mişcă e spus de poeţi. Altfel. Şi tot ceea ce spun ei e minunat. Chiar dacă fenomenul nu este atestat ca termen, există sigur ca atmosferă.
Auziţi!
„Nu mă strigaţi, voi fi plecat în timp) ascuns în roiuri blînde de albine,) mă va purta murmuritorul nimb) prin înserarea orelor puţine) şi mă va trece suspinînd un rîu) acolo unde ursele se-nclină,) pururi frumos, acoperit de grîu,) cu pleoapele în racle de lumină” (Horia Bădescu)
Exemple? Cît puzderia de stele. Şi încă n-ar fi de ajuns să cuprind tot ceea ce a zămislit pana poeţilor lumii. Şi dacă încă nu v-aţi dumirit de ce am schimbat azi registrul editorialelor de peste săptămîni şi ani, a venit momentul mărturisirii: pentru că azi, 21 martie e Ziua Internaţională a Poeziei. La solstiţiul lui 1999, UNESCO a hotărît aşa. Ca o recunoaştere a faptului că poeţii lumii au adus o contribuţie esenţială la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. Cu scopul declarat de a susţine creaţia poetică, dialogul între genurile literare, editarea şi promovarea poeziei. Şi, implicit a cititului. Şi, dacă tot am început cu dihotomiile acestei lumi s-o încheiem tot aşa. Pentru ca nu cumva să uităm că trăim vremi înfricoşătoare:
„La muncă, derbedei, că trece anul/ Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul./ Făceaţi pe democraţii cei cucernici,/ Cristosul mamii voastre de nemernici!/Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine/ Şi-apoi convingeţi-vă că e bine./
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul/ Şi i-aţi distrus averile şi steagul./ S-ajungem colonia de ocară/ Care-şi va cere scuze în maghiară./ Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,/ Aţi desfiinţat uzine, cîmpuri, fabrici “ (Adrian Păunescu)
Profitaţi! Şi bcuuraţi-vă!
Măcar în astă zi, rostiţi un viers fermecător şi aruncaţi-l în vîltoarea frămîntată a urgisirii! Veţi vedea: e ca o imprecaţie, o vrajă care vă va concentra lumina în suflete.