Maria-Rodica Bocoş, AU FOST ODATĂ… Poezii

„Au fost odată…” nişte trăiri intense ce au erupt, s-au descărcat într-o seamă de versuri lirice, în „Poezii”, publicate recent de Maria-Rodica Bocoş prin Editura Hiperborea din Turda. Autoarea, Miorica Bocoş cum îi spun apropiaţii, este cunoscută turdenilor în calitatea sa de profesoară de istorie la Liceul Agricol, în prezent pensionară. Lansarea cărţii „Au fost odată…” cu subtitlul „Poezii” a avut loc la cafeneaua „La Papion” de la Casa Raţiu din Turda, într-un cadru prea restrîns, raportat la valoarea versurilor.

Remarcabilă marea varietate a formelor de versificaţie, dovedind nu stîngăciile unui debutant ci îndemînarea unui poet cu talent, ce exersează experienţe estetice. Iată cît de frumos sună o poezie de tip clasic: „Teii ard în rugăciune,/Florile versete sune!/Petale deschise-n cer/Aur cerneau şi mister.//Gîrbovi, arini de pe maluri,/Frunze picură în valuri; /Aripe nemîngîiate/Cad pe umbre speriate.” Aceeaşi muzicalitate şi simţ poetic într-un alt tip de versificaţie: „Cerul,/sac de cenuşă,/aşteaptă porumbei;/Dimineaţa/ţinută la uşă/ se năştea din scîntei.” Nu indicăm titlurile poeziilor din care am selectat versurile de mai sus, nici pagina, pentru că poeziile nu poartă nici un titlu, iar paginile nu sînt numerotate, iată încă un drept cîştigat de poezia modernă. Acest procedeu poate fi chiar o inovaţie poetică… Există totuşi o sistematizare a poeziilor din acest volum, ele fiind grupate pe trei capitole: Tablouri, Origini şi Trăiri, iar poeziile sînt numerotate separat pentru fiecare capitol, ceea ce ne duce cu gîndul la marea carte a omenirii, la Biblie, unde sînt numerotate versetele, fără a avea fiecare cîte un titlu.

Poeziile, departe de a fi ermetice, prin metafore uşor inteligibile, au marea calitate de a declanşa fiorul emoţiei estetice. Nu numai în poeziile din „Origini”, ci şi în cele din „Tablouri” este prezentă lumea Apusenilor prin curgerea Arişului, prin mireasma de brad şi răşină, prin căruţele moţilor ce bat drumurile prăfuite: „În seară brazi prelung şoptesc/ poveşti neterminate./Căruţele la drum pornesc,/în pulberi galbene sticlesc/ferestre luminate.//În noapte totul este mut;/copitele doar sînt/lovind al muntelui dur scut/ce-şi saltă chipul din trecut/albit cu stropi de lună.”

În „Origini” autoarea, prin limbajul poetic utilizat, se simte legată prin toată fiinţa sa de Ţara Moţilor, de locurile unde „rodeşte istoria.” „Din Vidra şi Ţebea am sosit/Cu fluierele Iancului cel drag,/Doinele plîngeau pe Arieş/Se tînguiau pădurile de fag.” În această lume, „brazii/călătoresc/în ciubere.” Alte şi alte cuvinte-cheie, de mare concentraţie poetică, ne duc cu gîndul la aceleaşi meleaguri apusene: tulnicul, brazii, cetini, ape repezi, păstrăvi, Apuseni, Horea, Iancu şi parcă peste toate se aude „dangătul trist/al clopotelor/din Ardeal.” Autoarea recurge la o mare varietate de mijloace artistice. Cum e şi firesc, imaginile vizuale sînt predominante, unele fiind realizate printr-o bogată paletă coloristică, printr-o cromatică vie: „castanii galbeni”, „îmbujoraţii maci şi albastrele cicori”, „brazii verzi”, „străluciri de izvoare” altele doar prin contur în alb-negru: „Mătănii băteau plopii/cu vîrfurile/oglindite-n cleştar” sau: „Pierduţi, cocorii/ pluteau în stoluri/peste mătasea clătinată/de pe deal.” Imaginile, „Tablourile” sînt percepute nu numai vizual, ci şi prin simţul tactil: „gîtuirea aspră a Arieşului”; „şoapte fierbinţi”; „al nopţii rece fald”; „răsufletul cald”, prin simţul olfactiv: „cîmpia prin răsuflet busuiocat şi cald”; „macii şi albăstrelele au miros ameţitor”, prin imagini auditive: „şoaptele fierbinţi”; „vestitele viori”; „brazii verzi sublima melodie-şi sună” „doinirea pădurilor de fag”. Întîlnim, deci, un limbaj poetic diversificat, ce dovedeşte talent; aproape fiecare cuvînt conţine încifrat un mesaj artistic. Tot spre astfel de aprecieri ne conduc o mulţime de epitete dintre cele mai surprinzătoare şi de mare efect: „ şoapte fierbinţi”; „îmbujoraţii maci”; „miros ameţitor”; „culmi măreţe”; „sublima melodie”; „seninele chemări”; „aripe de dor”; „dulce legănare”; „ghioceii puri”.

În ciclul de poezii „Trăiri” se simte o exaltare a sentimentelor personale, o explozie a impulsurilor interioare de un autentic lirism: „Deasupra/de aripi/ ziua de ieri/trecută ciudat/amintirile-şi pierde/ spulberate/ în zbor repetat.//„Deasupra/de cer/fluviile timpului /revărsate în ploi/cu durere/nasc abisul/pentru ziua de apoi./”

Toate poeziile din volumul „Au fost odată…” sînt lucrate cu migală şi talent. Avem convingerea că autoarea Maria-Rodica Bocoş şi-a impus această exigenţă din respect pentru sine şi pentru viitorii săi cititori pe care vrea să-i atragă, să simtă gustul plăcut al poeziei moderne.

Ioan BEMBEA