Marga şi Rus vor face lucruri bune pentru români

 Senatorul liberal Marius Nicoară, candidat al USL pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, şi liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, susţin că atît prof. univ. dr. Andrei Marga, fost rector al Universităţii „Babeş-Bolyai”, nominalizat de primul ministru Victor Ponta pentru portofoliul Ministerului Afacerilor Externe, cît şi Ioan Rus, care va prelua conducerea Ministerului de Interne, „sînt doi clujeni care şi-au dovedit competenţele şi pe plan profesional şi în domeniul administrativ şi vor face lucruri bune pentru români în perioada următoare”.

„Sîntem singurul judeţ din România cu doi miniştri în noul Executiv. Sunt doi oameni de marcă, în două ministere extrem de importante, Internele şi Externele. Sunt doi oameni cunoscuţi nu numai la Cluj-Napoca, în întreg judeţul, dar şi în întreaga Românie. Sper ca aceşti doi miniştri să spele imaginea, onoarea şi demnitatea clujenilor, grav afectate, prin corupţie, de guvernarea portocalie”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Marius Nicoară.

La rîndul său, Remus Lăpuşan a arătat că social-democraţii au discutat, miercuri, cu premierul Victor Ponta, despre priorităţile perioadei următoare.

’Toate inechităţile sociale produse de guvernul Emil Boc vor fi reparate. Pe de altă parte, vom face în aşa fel încît în structurile administraţiei locale să fie oameni competenţi, buni profesionişti şi nu persoane numite din funcţia de bucătar sau de striper în cea de director al unei instituţii. Ne dorim alegeri corecte şi democratice. Nu vom copia practicile PDL din ultimele două campanii electorale’, a spus Remuş Lăpuşan.

El şi-a exprimat convingerea că USL va cîştiga, la alegerile din 10 iunie, Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi conducerea Consiliului Judeţean.

Liderul social-democrat a dezavuat, în context, acţiunile directorului Direcţiei Silvice Cluj, Ioan Morar, despre care sînt informaţii că a demarat o acţiune de colectă de bani de la pădurari pentru campania electorală a PDL, şi a arătat că a avut inclusiv joi referinţe pe acest subiect de la colegii săi de partid din judeţ.

Lăpuşan a amintit, totodată, că activitatea tuturor secretarilor de stat din ministere şi activitatea prefecţilor şi subprefecţilor va fi evaluată, iar acolo unde va fi cazul vor avea loc schimbări din funcţii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.