Marea Britanie, codaşă la calitatea vieţii în Europa, într-un top 10

 Marea Britanie, una dintre cele mai dezvoltate ţări în Europa, este considerată cel mai rău loc de trăi în UE din cauza costurilor ridicate la locuinţe, a numărului redus de zile de concediu în rîndul populaţiei active şi a cheltuielilor guvernamentale scăzute pentru sănătate şi educaţie, potrivit unui studiu realizat de portalul uSwitch.

Astfel, conform topului Quality of Life Index în care analiştii de la uSwitch au efectuat cercetări în zece ţări, calitatea vieţii în Marea Britanie este chiar mai rea decît în Polonia, în pofida faptului că indicatorii economici sînt mai stabili aici decît în alte ţări europene. Locuitorii din Polonia, Franţa, Spania şi Italia au un venit mai mic decît britanicii, însă trăiesc mult mai bine decît aceştia, conform datelor investigaţiei celor de la uSwitch. Numai 5% dintre britanici se consideră fericiţi, arată studiul respectiv.

După nivelul veniturilor, britanicii se situează pe locul patru în Europa, dar ‘costurile ridicate de viaţă înseamnă că oamenii trăiesc doar ca să muncească’, a comentat rezultatele investigaţiei şefa Departamentului de politici de protejare a consumatorului din cadrul uSwitch, Ann Robinson.

Poziţia ocupată de Marea Britanie în acest clasament a fost influenţată şi de programul de lucru prelungit în cazul mai multor categorii de salariaţi, de numărul redus de zile de odihnă (mult mai mic în comparaţie cu alte ţări europene), de vîrsta de pensionare mare, preţul ridicat la produsele alimentare şi carburanţi, precum şi de cel mai mic număr de zile însorite pe an.

În medie, un britanic munceşte 36,4 de ore pe săptămînă, are un concediu de 28 de zile pe an şi iese la pensie la 63 de ani.

Volumul insuficient al cheltuielilor publice pentru educaţie şi sănătate a avut şi el un rol. Astfel, anul acesta, Regatul Unit planifică alocarea a 11,2% din PIB pentru sănătate, în timp ce în unele ţări membre ale UE se cheltuieşte în jur de 12% din PIB în domeniul respectiv. De asemenea, cheltuielile publice pentru educaţie sînt mai reduse decît media europeană, însumînd doar 5,36% din PIB.

Un factor important care a influenţat situarea Marii Britanii pe ultimul loc în acest top zece l-a constituit şi creşterea ratei criminalităţii, aspect care îngrijorează 47% dintre britanici. Aproape 59% dintre cei intervievaţi şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu starea societăţii în contextul revoltelor din vară.

Conform clasamentului uSwitch, cel mai bun loc de trai este Franţa, ea fiind urmată de Spania şi Olanda. Italia şi Germania se situează pe locul patru şi, respectiv, cinci în acest top, în timp ce Danemarca şi Polonia pe poziţiile şase şi, respectiv, şapte. Pe locul opt se află Irlanda, pe nouă – Suedia, iar pe locul zece – Marea Britanie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.