Manifestări de 1 Decembrie în municipiul Gherla

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, în organizarea Consiliului Local şi a Primăriei Municipiului Gherla, în localitate au loc mai multe manifestări cultural-artistice.

Cel mai important eveniment se va desfăşura luni, 1 decembrie, în Piaţa Libertăţii, tradiţionalul loc de desfăşurare a principalelor momente ale sărbătoririi Zilei Naţionale. Manifestările vor începe la ora 13:00, cu primirea onorului din partea gărzii de onoare şi intonarea Imnului Naţional, după care va urma un Te Deum în faţa Catedralei Armeneşti. Imediat după cuvîntul oficialităţilor (an de an, la Gherla acest eveniment istoric este rememorat de primarul municipiului, ing. Marius Sabo şi de cîte un cadru didactic) va urma ceremonia de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Piaţa Libertăţii, după care cei prezenţi în zona centrală a oraşului vor avea ocazia de a asista la defilarea efectivelor militare pe traseul str. 1 Decembrie 1918 – str. Bobîlna. Momentul este aşteptat cu nerăbdare îndeosebi de copii, care şi anul treecut s-au înşirat disciplinaţi pe marginea trotuarelor. Tot luni, dar după amiaza, va avea loc şi un spectacol festiv cu participarea celor mai bune formaţii artistice ale Casei Municipale de Cultură Gherla.

Cu prilejul Zilei Naţionale, sîmbătă, 29 noiembrie, începînd de la ora 9:00, în sala de sport de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” se va derula cea de-a XXV-a ediţie a tradiţionalului turneu de volei old-boys „Cupa 1 Decembrie”, la care, alături de formaţiile gazdă (veteranii I şi II, Penitenciarul) au fost invitate echipe din Cluj-Napoca şi din judeţul Bistriţa Năsăud. Competiţia este organizată şi în acest an de Primăria Municipiului Gherla.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.