Manifestări culturale în penitenciar

Pe lîngă slujbele religioase şi prelegerile biblice desfăşurate în preajma sărbătorilor de Paşti de preotul capelan Adrian Petru Drăgan şi de reprezentanţii celor şase culte care frecventează săptămînă de săptămînă unitatea, în această perioadă, în clubul Penitenciarului Gherla mai au loc şi alte manifestări cultural-artistice iniţiate de Serviciul Educaţie. Astfel, în colaborare cu Asociaţia „Oastea Domnului” a avut loc o masă rotundă pe tema „Hristos cel Înviat. Patimile, Moartea şi Învierea Domnului”. Persoanele private de libertate cu aptitudini de scris şi care fac parte din Cenaclul literar „Lucian  Blaga au participat la activitatea „Sărbătorile pascale oglindite în literatură”, iar revista internă „Observator” a scos un supliment special dedicat evenimentului creştin, unde sînt publicate materiale şi poezii inspirate din  tradiţiile pascale. Sub genericul „Din inimă pentru toţi”, la Secţia Exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, deţinutele au asistat la un reuşit concert de muzică sacră. Cei mai talentaţi în domeniul artei au participat cu lucrările lor la expoziţia „Un colţ de artă”. La fel, s-a mai deschis şi expoziţia cu motive pascale „Lumina Învierii”, unde sînt prezentate vizitatorilor lucrări de pictură, grafică, basorelief, icoane pe lemn şi diferite obiecte de artizanat. Nu lipsesc felicitările de Paşti şi ouăle vopsite (într-adevăr, deosebit de frumoase, executate de membrii cercului „Hobby”). Zilele trecute, persoanele private de libertate din Penitenciarul Gherla au avut prilejul de a viziona şi filmul artistic „Patimile lui Hristos”, iar studioul de televiziune cu circuit închis a transmis emisiuni speciale dedicate Sărbătorilor pascale.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.