Mâncarea, un lux? Cele mai mari prețuri ale alimentelor din ultimii 10 ani

Ceea ce vedem, zi de zi, în magazinele alimentare și în pieșe, este confirmat și de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), care a constatat că indicele global al preţurilor la alimente re cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.

FAO publică propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În ianuarie, acest indice a crescut la 135,7 puncte, de la 134,1 puncte, în decembrie. Preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 4,2% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, atingând un nivel record, din cauza deficitului de forţă de muncă şi a vremii nefavorabile. Preţurile la lactate au urcat cu 2,4% în ianuarie, a cincea lună de creştere consecutivă, cel mai ridicat avans fiind la unt şi lapte praf degresat. Preţurile la cereale s-au majorat cu doar 0,1% luna precedentă, inclusiv pe fondul războiului din Ucraina. Și preţurile la carne au urcat luna precedentă, în timp ce preţurile mondiale la zahăr au scăzut cu 3,1% în ianuarie. Evident, preţurile mai ridicate la alimente au contribuit la majorarea inflaţiei.

FAO a publicat şi noi estimări privind la producţia mondială de cereale în 2022, prognozând o producţie de 2,793 miliarde de tone, faţă de previziunea precedentă, de 2,791 miliarde de tone.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut