Mai sunt oameni de suflet printre noi

Mai sunt, în ziua de astăzi oameni care sar în sprijinul semenilor necăjiţi. Mai ales în preajma sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou  avem multe exemple pozitive în acest sens.

În comuna Ţaga,  recent a ars acoperişul la casa familiei Olteanu, cu doi copii. După incendiul devastator locuinţa nu putea fi folosită. Dar, pe lângă ajutorul acordat  de Primăria comunei Ţaga, în sprijinul lor a venit imediat Fundaţia „Inima copilului” din Cluj-Napoca. Asistentul social Tiberiu Sânpetrean s-a deplasat imediat la faţa locului şi a instalat toată familia care a suferit de pe urma focului în apartamentul său aflat chiar în centrul localităţii Ţaga, oferind astfel condiţii de locuit cât mai bune, până la refacerea casei respective. Totodată se asigură şi o masă caldă în fiecare zi familiei respective. Un gest frumos, iar omenia dovedită în cazul incendiului de la Ţaga ne dovedeşte că personalul Fundaţiei „Inima copilului” se află mereu alături de oamenii necăjiţi. În prag de Crăciun nici nu se putea oferi un „cadou” mai frumos şi mai util decât apartamentul unde în plină iarnă să locuiască familia respectivă.

Tot în această perioadă, fundaţia clujeană asigură lemne de foc familiilor nevoiaşe de pe Câmpie şi din zona localităţilor Baciu şi Suceag, din vecinătatea municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, angajaţii fundaţiei au demarat acţiunea caritabilă „Cadouri de Crăciun”. Sute de copii din mai multe comune din împrejurimile municipiului Gherla vor beneficia de haine, jucării şi dulciuri.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.