Mai puține acte nelegale emise de autoritățile locale din județul Cluj

Numărul actelor administrative nelegale, adoptate/emise de către autoritățile locale clujene a scăzut apreciabil în ultimii ani, se arată într-un document al Prefecturii Cluj. Potrivit datelor prezentate, principala cauză care a dus la îmbunătățirea actelor administrative emise de autoritățile locale a fost legată de relația de cooperare foarte bună dintre consilierii juridici încadrați la Instituția Prefectului jud. Cluj și secretarii generali și primarii UAT-urilor.

Pe parcursul anului trecut, juriștii Prefecturii au verificat 34830 de mii de acte administrative. Dintre acestea, 7369 au fost hotărâri de consilii locale, 26.701 dispoziții de primar și 215 hotărâri de consiliul județean.

Din totalul actelor administrative verificate din punctul de vedere al legalității, au fost formulate proceduri prealabile pentru un număr de 47 de acte administrative (din care 47 vizează hotărâri adoptate de consiliile locale). Din acestea 25 au fost revocate/modificate, în urma formulării procedurii prealabile, restabilinduse starea de legalitate iar opt au fost atacate în urma procedurii prealabile care se află pe rolul instanțelor judecătorești. De asemenea, au existat 4 acte administrative care au fost atacat în contencios administrativ, fără a se formula procedura prealabilă. Principalele motive care au impus declanșarea procedurii prealabile sau atacarea în contencios administrativ sunt: încălcarea prevederilor privind ierarhizarea funcțiilor publice; încălcarea prevederilor art. 9 alin. (2) și (3) din OUG nr. 28/2008 privind Registrul Agricol (se încearcă eludarea dispozițiilor legale cu privire la răspunderea secretarului general referitoare la necompletarea sau completarea necorespunzătoare a Registrului Agricol); încălcarea dispozițiilor legale privind reorganizarea instituției; – încălcarea prevederilor referitoare la darea în folosință gratuită a bunurilor aparținând domeniului public al UAT; încălcarea prevederilor legale cu privire la atestarea domeniului public al UAT; nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată; încălcarea prevederilor Legii nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ; nerespectarea prevederilor legale cu privire la atribuirea sau schimbarea de denumiri; încălcarea dispozițiilor privind acordarea de subvenții în baza OG 82/2001; – încălcarea dispozițiilor OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice; taxe și impozite locale.

Comparativ, în 2021 au fost verificate 8744 de hotărâri, 28040 de dispoziții. Dintre acestea, 18 au fost supuse procedurii prealaabile iar 28 au fost atacate în Contencios administrativ.

În 2020, au fost verificate 8461 de hotărâri și 25346 de dispoziții. Dintre acestea, 27 au intrat în procedură prealabilă iar 64 au fost atacate în Contencios administrativ.

În 2019 situația a fost următoarea: număr de hotărâri verificate-8.280; număr de dispoziții verificate-25404; Număr acte intrate în procedură prealabilă-110, Număr acte intrate în Contencios administrativ-94.

În 2018 s-au formulat proceduri prealabile formulate pentru 208 acte administrative: 133 de hotărâri consilii locale și 75 de dispoziţii primari. Dintre acestea, 151 au fost revocate/modificate, în urma formulării procedurii prealabile, restabilindu-se starea de legalitate.

În cazul a 57 de acte administrative s-au formulat acţiuni în contencios administrativ şi se află pe rolul instanțelor judecătoreşti.

C.P.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut