Mai multe dosare penale pentru consum de droguri al volan în a doua noapte de UNTOLD

O amplă razie derulată de polițiștii clujeni în noaptea de vineri spre sâmbătă în Cluj-Napoca și pe principalele artere rutiere din județe pentur prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan s-a lăsat cu șapte dosare penale. Acțiunea a avut loc în contextul desfășurării festivalului Untold, fiind implicați polițiștii rutieri clujeni, și lucrători ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene.

S-a acționat în municipiul Cluj-Napoca și pe principalele artere județene, sub forma unor filter rutiere. Au fost efectuate 472 de testări cu aparatele etilometru și 122 de testări cu aparatele Drugtest.

Au fost întocmite 7 dosare de cercetare penală la regimul rutier, sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor interzise.

Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut