Mai mult loc pentru femei, în politică!

Subiectul reprezentării femeilor în politică nu este unul nou, ci dimpotrivă. Zilele trecute, acesta a fost readus în discuție.
Ministrul Famliei, Tineretului și Egalității de șanse, social democrata Gabriela Firea a depus, alături de alți colegi de partid, un proiect de lege prin care se prevede ca 30 la sută dintre candidații de pe listele la alegerile locale să fie femei.
Inițiativa sa e salutată chiar și de opoziție. Unele reprezentante ale USR Cluj susțin că proiectul este binevenit, dar se putea initia mai devreme. De cealaltă parte, liberalele atrag atenția că astfel de proiecte au mai fost promovate de PNL.

„Ce au în comun lipsa creșelor, traficul de persoane și sarcinile la adolescente? Toate acestea sunt probleme care afectează covârșitor femeile. România este pe ultimul loc în UE în asigurarea de locuri la creşe, pe locul doi în ceea ce privește numărul de sarcini la adolescente și principala țară sursă pentru traficul de persoane în scopul exploatării sexuale. Cu alte cuvinte, mame care nu beneficiază de suport din partea statului, fete care nu au parte de educația care să prevină o sarcină precoce și mii de tinere victime ale traficanților în legătură cu care autoritățile nu fac absolut nimic.
Cum se face că, de atâția ani, aceste probleme sunt ignorate sistematic de factorii de decizie politică din România? De unde dezinteresul pentru problemele care afectează covârșitor femeile? Cum se explică lipsa veșnică de resurse când vine vorba de nevoile femeilor?
O posibilă explicație este subreprezentarea femeilor în politică. Deși în societate femeile sunt majoritare, 51% din populație fiind formată din femei, în politică avem doar 18% femei în Parlament, 5% femei primar și o singură ministră. Cu alte cuvinte, femeile lipsesc din forurile unde se iau deciziile care le afectează direct calitatea vieții, iar nevoile lor sunt constant marginalizate.
Subreprezentarea femeilor în politică nu e decât vârful icebergului. Explicația pentru acest fenomen are legătură cu mentalitatea tradițională, încă larg răspândită în societate, care spune că sfera publică aparține bărbaților, iar locul femeilor este în sfera privată. Adică acasă, nu în parlament, primării sau consilii locale sau județene.
Cum schimbăm aceasta mentalitate? Cum scăpăm de ideea că femeile sunt cetățeni de rangul doi, fără voce publică și ale căror probleme și nevoi nu merită atenție și resurse? Introducerea cotelor de gen este o soluție pentru a corecta acest dezechilibru și pentru a ne asigura că problemele și nevoile femeilor ies din conul de umbră în care sunt în momentul de față.
Celor care se tem că femeile nu ar “merita” locurile asigurate de cotele de gen, le amintesc că în învățământul superior, 58% dintre absolvenți sunt fete, iar în cazul masteratelor și programelor postuniversitare diferența este și mai pronunțată, fetele fiind cu 20% mai numeroase decât băieții. Deci, femeile au educația și competențele necesare pentru a ocupa aceste posturi. Lipsesc însă modelele feminine politice, care să normalizeze ideea că și femeile au un loc în politică și să încurajeze mai multe femei să candideze și să se implice în viața publică. Până să ajungem în punctul în care acest lucru se va întâmpla de la sine, cotele de gen pot reprezenta o soluție”, a declarat consilierul local USR, Alexandra Oană.
„Este o inițiativă bună în linie cu discuțiile din Parlament, dar și cu dezbaterile publice din ultima perioadă. PSD activează de mai bine de 30 de ani pe scena politică și ar fi putut să legifereze această chestiune mult mai devreme. Săptămâna trecută am participat la conferința internațională “Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”. Am căzut cu toții de acord că este nevoie de măsuri concrete pentru a încuraja implicarea femeilor în politică, la fel și în administrație. Despre situația femeilor din cele două domenii am discutat și la Cluj în cadrul proiectului USR “Femei în politică”. Împreună cu lideri de opinie din județ am încercat să găsim explicații cu privire la decalajul dintre reprezentarea femeilor în politica românească în raportul țările din Europa de vest. În indexul egalității de gen din UE, respectiv reprezentarea femeilor în parlament, în guvern sau în consiliile locale România se află la coada clasamentului. Cu această ocazie am vorbit și despre numeroasele intimidări verbale sau fizice cu care s-au confruntat și se confruntă multe femei din USR care lucrează în administrația publică”, a afirmat, pe de altă parte, deputatul USR de Cluj, Oana Murariu.

„Este o inițiativă bună, însă aceasta a mai fost adusă în discuție de Andreea Paul și Alina Gorghiu! La nivelul municipiului Cluj-Napoca s-a avut in vedere ca femeile să fie pe lista candidaților, motiv pentru care in Consiliul Local suntem două femei. Același principiu s-a respectat și la nivelul județului”, a atras atenția consilierul local PNL, Loredana Pop.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut