Mai curat şi mai uscat…

RADU VIDA

Becali. Zis Jiji. Finanţator. Omul care ţine prima pagină a ziarelor şi contribuie, din plin, la derizoriul ştirilor tv. Miştocar. Şmecher. Impertinent. Spectaculos în tot ceea ce face şi întreprinde. Bădăran. Evlavios. Risipitor, dar şi zgîrcit. Coleric. Mereu avînd ultimul cuvînt şi mereu căzînd în picioare. Oier. Latifundiar. Patron de toate alea. Şef de partid. Drept da’ strîmb. Europarlamentar. Familist cu frica lui Dumnezeu. Hulind, însă, acţiunea ordonatoare a semenilor. Şi trăind după legi proprii. Încălcînd tot ceea ce comunitatea, de aici sau de aiurea, consideră, drept, cinstit, legal.

Este tipul omului nou.

Apărut de nicăieri şi proiectat acolo unde, se pare, nu-i este locul. Merge la Muntele Athos doar pentru a sfida. Aruncă cu bani în curăţenia călugărilor evlavioşi sau, mai nou, comandă legături telefonice prin satelit cu ţara, doar pentru a-l chestiona pe MM ce şi cum cu echipa de fotbal din Ghencea. Drept pentru care autorităţile elene se gîndesc să-i refuze orice altă vizită în sihăstriile Sfîntului Munte.

Este un personaj ce face prozeliţi. Şi ne aruncă în gura lumii. Pe rele, vreau să spun. Acolo unde am intrat, în UE spre exemplu, asemenea gesturi nu se regăsesc. Ba chiar palidele încercări sînt imediat condamnate. Şi eliminate din prim-planul social, economic şi politic. Noi însă insistăm. Şi-l promovăm cu obstinaţie. Şi, mai ales, îi preaslăvim acţiunile. În Justiţie, bunăoară.

Nu cred că se poate generaliza, dar afacerile din fotbal, ca şi din mai toate sporturile unde se învîrt bani cu lopata, nu pot fi curate. De obicei, hoţii strigă: hoţii! Treaba asta poate fi partea… pitorească a afacerii. Atunci, însă, cînd lucrurile ajung în instanţă, lucrurile se complică. Sau, mai exact, ar trebui să se simplifice. Este inadmisibil să arestezi un om, să-l porţi cu cătuşe (belciuge?) la bulău, ca după două secunde să-ţi ceri scuze. Şi să-i dai drumul.

Este inadmisibil ca mecanismul justiţiei să confişte (o valiză cu… 1,7 milioane de euro!!!), să anunţe sus şi tare: mită! Ca, pînă la urmă, să se meargă cu varianta „premiere” şi inculpatul să fie achitat. Au scăpat basma curată şi Sponte, Piţurcă, Ciul şi Marino. Familia! Cu aceeaşi rapiditate ca şi căderea intempestivă a Idolilor la vedera Maicii Domnului la poalele Muntelui Athos. Becali a fost achitat şi în afacerea cu numele echipei Steaua. Încă nu s-au stins ecourile păcălelilor cu terenurile Armatei, cînd, iată, tot Armata l-a dat în judecată pentru atribuirea numelui cunoscutei echipe de fotbal. Achitat! Şi în acest caz. Ca şi în cel al transferurilor „cu cîntec” al fraţilor Becali, Gică Popescu, Borcea ş.a.

Sigur e că nu dă bine. Evident, Justiţia trebuie să-şi facă treaba. Numai că, indiferent de cîtă dreptate are Jiji, suspiciunea planează. Nu asupra marelui finanţator, nici a mîndrului Palat aurit. Ci asupra Justiţiei. Pentru că nu-i nici albă, nici neagră. E doar spectacol. Iar cei care urmăresc corupţia din justiţie nu analizează speţe. Ci adaugă la şirul nelegiuirilor alte şi alte dosare. Repet: să spui că pute, ca, mai pe urmă, să nu recunoşti nici măcar că a mîncat usturoi, e echivalent cu a sfida pe cei care monitorizează ce şi cum cu legile noastre bramburite şi aplicarea lor după bunul plac al unora.

Ceea ce nu ne ajută, nicidecum, să ieşim din marea balegă în care am călcat după balamucul din ’89.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.