M10 cere stoparea proiectului privind amnistia şi graţierea

Partidul M10 a iniţiat o campanie de strângere de semnături pentru oprirea proiectelor privind amnistia şi graţierea şi a reuşit să strângă peste 16.000 de semnături, pe care le va depune la guvern, anunţă preşedintele interimar al M10, Adela Mîrza. „Am fost de la început şi rămânem un partid antisistem atunci când sistemul este corupt şi nu ne reprezintă. Vom lupta până la capăt cu mafia politică şi facem apel şi la dumneavoastră, societatea civilă, să ne sprijiniţi în demersul nostru. Haideţi să-i oprim să ne mai mintă, să ne fure, să ne manipuleze! Haideţi să-i trimitem acasă pe corupţi, pe hoţi şi pe incompetenţi!

Spuneţi şi voi STOP proiectului de amnistie şi graţiere colectivă! Fiecare semnătură contează! Vino alături de noi! Împreună îi vom opri!”, îndeamnă liderul M10 printr-un comunicat de presă transmis pe adresa redacţiei.

Adela Mîrza consideră că „partidul condus de condamnatul Dragnea nu doreşte, de fapt, nici binele poporului, nici propăşirea lui (atât de des trâmbiţate în campania electorală), ci doar propăşirea personală, privilegii cât mai multe şi atunci când li se întâmplă să ajungă în faţa justiţiei şi să fie condamnaţi pentru corupţie să scape cât mai repede de pedeapsă”, afirmă reprezentanta M10.

Amintind de un alt moment considerat similar, din decembrie 2013, denumit de presă „Marţea Neagră”, Mârza spune că Executivul condus de Grindeanu „a dorit aprobarea pe repede înainte prin ordonanţă de urgenţă a două proiecte de lege ce vizau amnistia şi graţierea colectivă, legi de pe urma cărora profitau pe lângă miile de condamnaţi penal şi politicienii care ispăşeau pedepse pentru fapte de corupţie”, acuză acesta.

Totodată, Mîrza apreciază intervenţia preşedintelui Johannis, spunând că datorită acestuia „aceşti doi mari <<elefanţi>> au fost opriţi deocamdată”, remarcă preşedinta M10, parafrazându-l pe Iohannis. „Tot astăzi, societatea civilă a protestat ieşind în stradă în toată ţara. Salutăm iniţiativa preşedintelui şi a românilor care au ieşit să le spună <<aleşilor>> că ei nu sunt de acord cu maşinaţiile noului guvern. Ei nu au uitat Colectiv-ul! La un an de la tragedia cauzată, în parte, tot de aleşii PSD prin neglijenţă în serviciu (vezi autorizaţiile eliberate de Piedone) au ţinut să le reamintească acestora că aşa cum atunci au schimbat guvernul Ponta, o vor putea face şi acum. Vor sancţiona orice abatere a noului guvern! Scurtă este memoria PSD-iştilor, autorii morali ai tragediei în care au murit peste 60 de oameni, sau mare trebuie să le fie disperarea să încerce prin astfel de manevre încălcarea încă o dată a democraţiei, a principiilor statului de drept, sfidarea societăţii civile în general! Aceşti oameni nu au limite! De aceea trebuie opriţi cu orice preţ, prin orice mijloace legale posibile”, conchide preşedintele M10, Adela Mârza.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.