Luminile unui Părinte

Despre vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, atunci când a venit la Cluj, știam de la o mătușă, și ea fost deținut politic, doar că este călugărul care a condus greva studenților din 1946 și care a fost mai apoi deținut politic.

Eram la Vecernia dinaintea întronizării sale ca arhiepiscop, când imnul Lumină lină ne-a cutremurat. Am simțit atunci un har al lui Dumnezeu, o lumină inundând Catedrala cum nu am mai simțit niciodată, am simțit cu adevărat că viața ne-o dă Fiul lui Dumnezeu, am simțit că nu putem fără să Îl slăvim. Un domn lângă mine a exclamat: „Extraordinar!” Acest har se simțea de fiecare dată când Mitropolitul era prezent.

Peste ani, ca președinte al Societății Femeilor Ortodoxe (reînființată de Mitropolitul Bartolomeu), am aflat că pentru activitățile care urmau a fi desfășurate trebuie să cer binecuvântare și să-i prezint rapoarte de activitate Înaltpreasfințitului Bartolomeu. Aflasem că este foarte exigent și mulți se tem să meargă la el. Avantajul meu era că aveam un tată (o coincidență, născut tot în 1921) și el foarte exigent, dar și foarte corect, și știam că dacă intențiile și faptele mele sunt corecte, nu am de ce să mă tem.

Temerea mea era de altă natură: vocabularul meu teologico-duhovnicesc era zero.

Mi-am dat seama că nu pot scrie un raport în „stil bizantin” și nici nu voiam să fiu o nouă coană Chirița, așa că am făcut un raport scurt, clar și concis, pe puncte și subpuncte, și m-am prezentat în audiență. M-a primit cu acea politețe caldă a oamenilor cu adevărat mari. Ce știam eu atunci de pacea și lumina duhovnicească?! M-a poftit să iau loc și i-am înmânat, cu scuze, raportul. L-a citit pe loc, a apreciat activitatea Societății Femeilor Ortodoxe, mi-a făcut unele sugestii, din care am văzut ce vastă experiență avea și în domeniul social, și mi-a spus că apreciază că nu este vorbărie multă. Din acel moment m-am simțit eliberată de o grijă, întocmirea rapoartelor nu mai era un motiv de stres.

Când mă gândesc la acea audiență, o simt ca pe un alt moment luminos, care mi-a dăruit libertate interioară, putere și încrederea că, de acum înainte, în furtuni oricât de mari, am o ancoră puternică.

O altă lumină care mi-a descoperit sensibilitatea sufletului celui supranumit „Leul Ardealului” este darul primit în 1 martie 2000. Fiind la Înaltpreasfințitul pentru a-l consulta în unele probleme, la plecare mi-a dăruit cu dedicație Poezia Vechiului Testament, care tocmai apăruse în seria „Biblia comentată”, dar ceea ce m-a impresionat a fost faptul că, în loc de o dată seacă: 01.03.2000, a scris: Mărțișor 2000.

Când aveam delegații străine, îl rugam pe Înaltpreasfințitul Bartolomeu să ne primească, având convingerea că prin cuvântul său cu putere multă poate să înlăture multe prejudecăți vizavi de Ortodoxie, ceea ce se și întâmpla. Țin minte cum uneia dintre doamnele catolice din străinătate nu-i venea să creadă că masa de prânz va fi la și cu Arhiepiscopul Clujului. După eveniment, mi-a spus că o să povestească tuturor cum ortodocșii, despre care se vorbea că sunt rigizi și încremeniți în trecut, sunt mai deschiși și moderni decât ei, catolicii, unde femeile nici nu prea sunt primite în audiență, iar a lua masa cu episcopul este imposibil.

Începusem, în 2003, proiectul de asistență a persoanelor vârstnice la domiciliu. Sprijinul venea din străinătate, dar ne-am dat seama că acest proiect, pentru a putea fi asigurată desfășurarea lui constantă de-a lungul anilor, ar trebui să fie ajutat în principal de credincioșii noștri. Am avut atunci ideea să merg la Înaltul cu propunerea să se facă o dată pe an o colectă în Arhiepiscopie pentru activitatea Societății Femeilor Ortodoxe, și anume în Duminica Mironosițelor, care ar putea fi considerată și ziua femeilor ortodoxe. Ideea i-a plăcut și nu numai că mi-a spus să fac o cerere în acest sens, ci mi-a și descris cum se desfășura un asemenea program în America, unde a locuit Înaltpreasfinția Sa vreme de unsprezece ani. De asemenea, mi-a dat idei noi (unele abia peste ani au putut fi puse în practică și în România) și a făcut cunoscut proiectul și în cadrul cuvintelor de învățătură.

Ziua în care am fost în audiență era o zi caldă și luminoasă de primăvară. Faptul că Înaltpreasfințitul Bartolomeu privea în viitor alături de mine în acest mod, mi-a dat atât de multă încredere că cel puțin unii din cei singuri și părăsiți vor afla că Dumnezeu este dragoste, lumină și nu uită pe nimeni.

Abia acum, când scriu aceste rânduri, îmi dau seama câte lumini au fost aprinse în sufletul meu în acești ani.

Prof. univ. dr. Gabriela TRÂMBIȚAȘ