Lucrările pentru creșterea siguranței pacienților din spitalele clujene continuă

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat, împreună cu responsabilii de proiect din cadrul instituției, o evaluare a stadiului lucrărilor derulate în procesul de creștere a siguranței pacienților internați în Spitalul de Recuperare și Spitalul de Boli Infecțioase, unități sanitare subordonate forului administrativ județean.

Lucrurile avansează bine și se îndreaptă în direcția potrivită în ceea ce privește această investiție prin intermediul căreia vom contribui, în plus, la protejarea vieții și a sănătății pacienților. Vom monitoriza, în continuare, ritmul de derulare a operațiunilor astfel încât acestea să respecte graficul stabilit iar beneficiile să fie resimțite cât mai curând”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

În valoare de 33.573.342,14 lei, proiectul european câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj este finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Stadiul fizic al lucrărilor efectuate la Spitalul Clinic de Recuperare este de 80%, majoritatea operațiunilor vizând corpul A. Principalele lucrări au constat în realizarea unor noi instalații de distribuție a energiei electrice, de iluminat și iluminat de siguranță, de compensare a puterii reactive și protecție împotriva șocurilor, precum și alimentarea de rezervă cu energie electrică la nivelul parterului și al etajelor 1-8. De asemenea, au fost instalate centralele de tratare a aerului, un sistem nou de semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației de oxigen la etajele 1-8, precum și un nou sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu la parter și etajele 1-8, dar și în corpurile B-I.

Totodată, zona ATI de la etajul 8 dispune de o nouă instalație de ventilare și tratare a aerului, iar pentru etajele 1, 2, 7 și 8 a fost creată o instalație nouă de fluide medicale.

În ceea ce privește lucrările derulate la Spitalul de Boli Infecțioase, acestea înregistrează un progres de 74%. Unele dintre cele mai importante operațiuni au constat în refacerea tavanelor false și montarea instalației de ventilare și tratare a aerului la etajele 1-3 ale corpului A1, precum și la parterul și etajele 1-3 ale corpului A2. De asemenea, pentru cele două corpuri au fost instalate centralele de tratare a aerului.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut