Lucrările de alimentare cu apă a satului Chiriș din comuna Geaca, la final

 Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” S.A. au finalizat lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă, în sistem centralizat, a satului Chiriș din comuna Geaca.

Lucrările de extindere a rețelei de apă în satul Chiriș au constat în realizarea unei conducte de transport pe o lungime de 2,7 km și a unei rețele de distribuție de circa 4,5 km.

Valoarea totală a investiției a fost de 980.730 lei, banii fiind asigurați din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Ne bucurăm că am reușit să finalizăm execuția acestei lucrări de investiții mai devreme decât era prevăzut, conform contractului. Din acest moment locuitorii Chirișului se pot bucura de o apă potabilă de cea mai bună calitate, furnizată în regim continuu”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe. .

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.