Lovitura de graţie

ILIE CĂLIAN

Sînt absolut sigur că majoritatea “românilor” (ca să folosesc un cuvînt de populism electoral) nu şi-au imaginat că lovitura de graţie i-o va acorda lui Băsescu nu PSD sau Ponta, ci marea sa “protejată”, Elena Udrea. În ce mă priveşte, n-am ce să-mi reproşez. Încă de la începutul mandatului prezidenţial al lui Băsescu am scris despre el ca fiind un individ paranoid (şi schizoid). Nici în privinţa madamei Udrea nu m-am înşelat: ca protectorul ei, n-are mamă, n-are tată. Despre relaţiile dintre cei doi, nu sînt singurul care s-a gîndit la o anume paralelă cu cazul Carol II – Elena Lupescu. Numai că există cel puţin o diferenţă fundamentală: Carol II n-a făcut din Elena Lupescu persoană politică, ministru. Iar de preşedinte al României nu putea fi vorba într-o monarhie. A lăsat-o pe Elena lui să tragă sfori şi să-i aducă bani. Şi încă ceva: Elena Lupescu nu l-a trădat pe Carol II.

Elena Udrea, în schimb, i-a dat lui Băsescu lovitura de graţie, descriindu-l ca pe un individ incapabil să discearnă singur. Evident, au fost mulţi, foarte mulţi, care au confundat viclenia lui Băsescu, în manevrarea unor oameni, cu inteligenţa. Elena Udrea vrea să ne arate că Băsescu nu era doar un om amoral – asta o ştim toţi cei care, avînd o oarecare inteligenţă şi un minim de informaţie, puteam să judecăm corect “prestaţia” lui Băsescu. Elena Udrea vrea să ne convingă, însă, de ceva mai mult: cum că ea a fost aceea care a condus, cu adevărat, România, Băsescu fiind manevrat permanent de ea. Zice Elena Udrea că generalul Coldea, şeful adjunct al SRI, ar fi urît-o pentru că ea, Elena, ar fi fost “alternativa” SRI (mai exact, a lui Coldea) la informaţiile pe care le primea Băsescu. Vă daţi seama cam ce fel de om şi în ce măsură ar corespunde obligaţiilor de preşedinte al României acea persoană care nu dă importanţă informaţiilor unui serviciu profesionist de informaţii, ci se bazează mai mult pe ce zice o doamnă, care, oricît de bine înfiptă în viaţa politică şi economică ar fi, nu are posibilităţile de informare, analiză şi sinteză ale unui serviciu profesionist, cu mii de angajaţi şi informatori. Pe de altă parte, ne putem întreba – mergînd cu credulitatea pe linia afirmaţiilor Elenei Udrea – de ce, dacă avea atîta încredere în Elena sa, Băsescu l-a încărcat pe umeri cu stele de general pe Coldea, adjunctul SRI. Dar, oare, directorul însuşi, George Maior, ce făcea? El a afirmat răspicat că ştia tot, că toate dosarele şi “ascultările” erau aprobate de el. Cum se face că Elena Udrea se bate doar cu generalul Coldea? Va fi fost acesta veritabilul şef al SRI în faţa lui Băsescu?!

Evident, nu are sens să luăm de bune afirmaţiile Elenei Udrea, care ce doreşte să îi “dea-n gît” pe toţi cei pe lîngă ea, cu speranţa că va scapă cu o pedeapsă uşoară, eventual cu închisoare cu suspendare. Vă daţi seama cum ar accepta ea, femeie tînără şi răsfăţată, să stea ani grei în puscărie?! Iar pentru asta este gata să inventeze orice. Deocamdată, afirmaţiile Elenei Udrea despre felurite persoane sînt simple afirmaţii neînsoţite de dovezi.

De la Aristotel încoace, esteticienii au acceptat că istoria relatează faptele întîmplate, iar literatura ne atenţionează asupra lucurilor care s-ar fi putut întîmpla, într-o logică riguroasă. Există o specie literară numită literatură memorialistică. Aici intră jurnalele, memoriile, autobiografiile – toate fiind marcate de subiectivismul care desparte istoria de literatură. Trăgînd puţin de elasticul acestei specii, am putea introduce aici şi spovedania, şi declaraţia scrisă pentru tribunal. Adică, deocamdată, ceea ce a afirmat Elena Udrea ţine de literatura care ne spune cam cum ar fi putut să se întîmple cele pe care nu le ştiam (şi nu le ştim nici azi) despre mai-marii puterii politice din aceşti ultimi zece ani, aşa-zisul regim Băsescu.

Ce vor stabili, pînă la urmă, judecătorii nu mă prea impresionează întrucît multe ticăloşii nu intră în prevederile codurilor penale. Ceea ce mă doare este altceva: bucureştenii l-au ales de două ori pe Băsescu drept primar general al Capitalei; electoratul român l-a ales de două ori pe Băsescu drept preşedinte al României. Nu acea mică diferenţă (venită din votul românilor dinafara ţării ori al unora cumpăraţi cu o sacoşă cu ulei şi făină) mă impresionează: periculoasă – pentru democraţia noastră – este acea jumătate care a continuat, sistematic, să-l voteze pe Băsescu şi, mai ales, sistemul său. De această imensă prostie nu poate fi făcută vinovată Elena Udrea.

Că i-a dat, tocmai ea, lovitura de graţie lui Traian Băsesu, nu este de mirare. Dacă ar fi fost mai inteligent şi mai cult, ar fi înţeles ce-l poate aştepta. Normal ar fi fost ca şi cei din jurul ei să priceapă asta. Iar unii dintre ei chiar au priceput şi s-au îndepărtat de ea şi de Băsescu mai din vreme. Dar, revin, oare cît la sută din electorat a priceput ceva?