LOCURI ÎN INIMĂ

Cu ceva timp în urmă, pe cînd lucra la cartea ,,POVEŞTI DIN BLĂJOAIA – culese de AUREL BUZGĂU”, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2014, autorul mi-a povestit cum a apărut Tabăra de la Blăjoaia în viaţa elevilor şi a unor profesori clujeni.
,,Casa Pionierilor din Cluj-Napoca (actualul Palat al Copiilor) a deschis în 1973, la Blăjoaia, în Munţii Apuseni, o tabără de vară, care a devenit locul preferat de petrecere a vacanţei de vară pentru copiii clujeni. În 1990, cabana a fost preluată de Administraţia Judeţeană a Taberelor Şcolare, iar după un timp s-a închis.
Deşi peste verile de la Blăjoaia au trecut douăzeci sau chiar treizeci de ani, tabăra a rămas în sufletele şcolarilor care au frecventat-o ca una din cele mai frumoase amintiri ale copilăriei.” Acesta a fost motivul care l-a determinat pe prof. Aurel Buzgău să caute un răspuns, printr-o carte, la întrebarea: ,,De ce a fost frumoasă Blăjoaia?” Şi pentru că orice întrebare cere şi un răspuns, i-au venit în ajutor mărturiile profesorilor Gelu Arion, Virgil Cenariu, Maria Chindriş, Ioan Chindriş, Ana Cipleu, Veronica Domşa, Victoria Harosa, Septimiu Oprea, Petru Pleşa, Mariana Răduţiu, Victor Ursuţiu, medicul Voichiţa Toader, contabilul-şef Aurel Moldovan, administratorul Lidia Bucşa. Lor li s-au alăturat trei dintre copiii de atunci, azi medici: Dan Bindea, Ştefan Chindriş şi Florina Gabor-Harosa. Amintirile tuturor conturează ,,portretul” taberei de altădată.
Părăsind un timp asfaltul Clujului, pentru copiii şi profesorii veniţi la munte, Blăjoaia le apărea ca o lume de basm. De aici şi titlul cărţii – ,,Poveşti din Blăjoaia”, ,,un tărîm ireal, cu puteri fantastice, care le modela personalitatea”. După ce ajungeau să cunoască şi să iubească muntele, ,,copiii erau copleşiţi de frumuseţea locurilor, pădurile de brazi şi de pini, pajiştile cu iarbă mătăsoasă, covoarele aurii de ciuperci, desişurile de zmeură şi afine, pîrîul Blăjoiţa şi rîul Someşul Rece deveneau parte din fiinţa lor.”
Trebuie subliniat faptul că această tabără a fost ridicată efectiv cu ajutorul profesorilor, care, la nevoie, deveneau zidari, zugravi, săpători de şanţuri, dulgheri şi alte asemenea îndeletniciri. Tot aceştia organizau concursuri de orientare turistică, întreceri sportive, ,,lecţii” de istorie, biologie, geografie, programe artistice, expoziţii de desene , iar seara se încheia cu discoteca amenajată în podul cabanei, loc de mare animaţie pentru copii. La fel de plăcut era şi cînd se făcea focul de tabără, care îi strîngea pe toţi în jurul lui. Mai trebuie reţinut un aspect mai puţin cunoscut publicului şi anume: rolul medicului pediatru, relatat de Voichiţa Toader, care, aflată într-o colectivitate izolată, în munte, pe lîngă cazurile medicale ridicate de copii, era solicitată şi de săteni, pe care nu i-a refuzat niciodată.
Lecturînd cartea, putem înţelege că, în mod cert, succesul taberei a fost determinat de relaţia apropiată, de familie, stabilită între dascăli şi copii. Aceştia ajungeau să discute cu cei mari anumite probleme personale, care îi frămîntau, dar despre care nu îndrăzneau să vorbească cu părinţii. De aici, legăturile de strînsă prietenie care dăinuie şi astăzi, chiar dacă unii ,,blăjoieni” trăiesc pe alte meleaguri, departe de ţară. Tot lectura ne dezvăluie gîndurile ,,copiiilor de ieri” care, acum, au scris pagini emoţionante. Pentru Dan Bindea, Blăjoia este cea care i-a luminat copilăria; Ştefan Chindriş, care a vizitat multe locuri frumoase din lume, mărturiseşte că niciunde nu s-a simţit mai bine ca la Blăjoaia; Florina Gabor-Harosa ne încîntă prin gingăşia cu care povesteşte, alternînd ipostaza de adult cu cea de copil, rememorînd vremurile minunate de altădată.
Alături de autor, cred că cititorii vor fi de acord că această carte transmite în bună parte mesajul pentru care a fost scrisă. Însă, pentru ca în faţa noastră să reapară Blăjoaia de suflet, este nevoie şi de alte poveşti care să fie adunate într-un al doilea volum. Cu umor, inspirat de un vechi slogan (marxist), autorul ne lasă să înţelegem că se adresează copiiilor de ieri, în numele foştilor dascăli, astfel: ,,Blăjoieni din toate ţările, uniţi-vă!” şi încheie cu un îndemn: ,,Dragi blăjoieni, cînd am deschis această tabără, noi eram de anii la care sînteţi voi acum. Pentru copiii voştri, faceţi o Blăjoaie nouă!”.
Ca o concluzie, se impune să subliniem că acele cadre didactice au fost o prezenţă luminoasă şi tonică în viaţa elevilor, dovadă că şi azi, foştii copii, le poartă stimă şi respect. Ele aparţin unei generaţii temeinic şcolite, cu mare experienţă de viaţă, cu mare dăruire spre tineri. Forma intelectuală remarcabilă a fiecărui narator asigură intensitatea emoţiilor relatate.
Impulsul pedagogic cu aplecare spre bună rînduială a unui ardelean care se respectă, dedicat total tinerelor generaţii, timp de peste patru decenii, l-a determinat pe profesorul Aurel Buzgău să readucă în prezent acele eforturi pe care le-au făcut de bunăvoie dascălii de atunci, toate împlinindu-le un vis, un ideal. Se ştie că un nume, chiar şi al profesorilor, este ceva efemer, gata să fie uitat într-o generaţie sau două, dacă nu e întărit de străduinţa urmaşilor sau a contemporanilor cu un ideal comun. Şi tocmai de aceea, meritul de a păstra aceste nume în memoria copiilor copiiilor de atunci este unul absolut deosebit şi primeşte toată admiraţia noastră, a cititorilor. Volumul (care poate fi găsit la autor – tel. 0751- 123933) este şi o ,,Carte de vizită” a prestigiului de care s-au bucurat acei oameni minunaţi, numiţi DASCĂLI.
Silvia POPESCU