Locuințe pentru tineri și o pistă pentru biciclete, investiții în două comune clujene prin PNRR

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a semnat, marţi, un contract cu Primăria Luna prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru construirea de locuinţe de serviciu pentru specialiştii din sănătate şi învăţământ.

Valoarea contractului se ridică la 2.153.405 lei.

Prin această componentă din PNRR, Ministerul Dezvoltării va construi în comuna Luna locuinţe pentru tineri şi specialişti din sănătate şi învăţământ, eficiente din punct de vedere energetic.

Tot prin componenta C10 – Fondul Local din PNRR, ministrul Dezvoltării a semnat și cu comuna Călățele un contract de 1,902.506 lei pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – pistă pentru biciclete.

Proiectul vizează amenajarea unei piste de biciclete pe traseul de 15 kilometri al fostei căi ferate, care pornește de la Huedin și ajunge la Călățele. Până acum s-a reușit realizarea tronsonului de pe raza localității Sâncraiu și a celui de pe raza orașului Huedin. Practic este vorba de o pistă de 7,03 km cu o lățime  de minim 2,00 m organizată în dublu sens, respectiv 2 piste cu lățimea de 1,0 m, câte una pentru fiecare sens de circulație. Până acum, Comuna Călățele încă nu a început lucrările la tronsonul de apropae 8 kilometri. Se pare că proiectul va fi finalizat cu fonduri din PNRR, în acest sens fiind alocați 2.153.405 lei.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 1.650 contracte de finanţare, în valoare totală de 14.167.719.893,24 de lei, a precizat ministrul Dezvoltării.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut