Liderul USR Cluj: „România are nevoie de reformă administrativă cât mai rapid”

Subiectul reformei administrative a fost readus în actualitate, recent, de către primarul Emil Boc, președinte al Asociației Municipiilor din România (AMR). El propune ca, după 2024, județele să se unească, iar fiecare să aibă cel puțin 800.000 de locuitori. Cea de-a doua idee a lui Emil Boc are în vedere desființarea comunelor sub 5.000 de locuitori.

Atât reprezentanții puterii, cât și cei ai opoziției recunosc că este necesară această reformă, cât mai repede, însă apele se separă atunci când vine vorba de argumente.

„USR susține reforma administrativă. Avem 81 de unități administrativ-teritoriale în județul Cluj. Aceasta înseamnă 81 de primari și aparat administrativ, consilii locale, toate acestea în condițiile depopulării satelor noastre și a gestionării, de multe ori, a unor teritorii întinse, depopulate, cu personal al cărui cost nu poate fi acoperit din veniturile unității administrativ-teritoriale. Cu toate acestea, ideea reformei administrative nu a părut a fi agreată de primarii din județul Cluj la cea mai recentă discuție purtată cu parlamentarii de Cluj, în cursul lunii decembrie. Așadar, în cadrul PNL la nivelul județului Cluj se observă diferențe majore de opinie pe acest subiect și este greu de crezut că județul Cluj este o excepție la nivel național pe acest subiect. Poziția USR, însă, este clară și unanim asumată: România are nevoie de reformă administrativă și cât mai rapid, iar jaloanele din PNRR pe această temă au fost negociate de Cristian Ghinea, la acel moment ministru USR”, a declarat liderul USR Cluj, deputatul Oana Murariu.

În opinia sa,aceste declarații „incearcă să acopere un subiect neplăcut oamenilor: faptul că primarii cer salarii mai mari pentru ei și angajații din primărie, când toți cetățenii sunt afectați de inflație, prin aducerea în spațiul public a unui subiect agreat de o parte semnificativă de populație: reforma administrativă și cheltuirea chibzuită a banului public”.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut