Liderul PMP Cluj-Napoca cere demisia şefului CNADNR

Potrivit preşedintelui PMP Cluj-Napoca, Rareş Stelian Rusu, sloganul care i s-ar potrivit cel mai mult Companiei Naţionale a Autostrăzilor şi Drumurilor Naţionale din România (CNADNR) ar fi „Narcis, fă-te că munceşti”.

stfel, Rusu consideră că şeful CNADNR trebuie să demisioneze din cauza „văditei incompetenţe” cu care administrează ceea ce ar trebui să fie sistemul naţional de autostrăzi. „Narcis Neaga a reuşit performanţa Meşterului Manole: ce construieşte primăvara se dărîmă toamna, aşa cum s-a întîmplat în cazul tronsonului de autostradă Sibiu – Sebeş, de pe Coridorul IV Paneuropean. Tronsonul a fost inaugurat cu fast de Victor Viorel Ponta înainte de alegeri, iar acum a trebuit să fie închis, din cauza lucrului de mîntuială. În cei doi ani de cînd a preluat şefia CNADNR, nu a reuşit să construiască nici măcar un metru de autostradă în România, deşi avea la dispoziţie importante fonduri europene”, subliniază liderul PMP Cluj-Napoca.

Potrivit acestuia, Autostrada Turda – Sebeş, cea care ar fi trebuit să unească Autostrada Transilvania cu Coridorul IV Paneuropean avea finanţare asigurată din fondurile cu care Comisia Europeană a penalizat gafele repetate ale CNADNR comise pe şantierele româneşti, dar pe care Bruxelles-ul le-a lăsat la dispoziţia autorităţile române.

„Aceste fonduri trebuiau cheltuite pînă la finalul acestui an. Evident, şeful CNADNR nu a fost în stare să facă acest lucru.Narcis Neaga nu a reuşit să utilizeze banii europeni nici pentru a finaliza tronsoanele Gilău – Nădăşel, Cîmpia Turzii – Ogra şi Ogra – Tîrgu-Mureş ale Autostrăzii Transilvania”, arată Rusu, subliniind că autostrada Comarnic – Braşov, ar putea să fie redenumită ”Autostrada fantomă”, pentru că, spune acesta, toată lumea din Palatul Victoria vorbeşte de ea, dar nu există în realitate, în luna iulie fiind scoasă din nou la licitaţie. „Pentru toate aceste lucruri, şeful CNADNR trebuie să lase locul unuia mai competent decît el”, consideră şeful PMP Cluj-Napoca, Rareş Rusu.
A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.