Liderul grupului USL, Cristian Matei, preşedinte de şedinţă pentru al treilea mandat consecutiv

La finalul şedinţei ordinare de joi, 28 martie, a Consiliului local Turda, membrii forului deliberativ au decis, cu 12 voturi pentru şi nouă abţineri, să încredinţeze liderului grupului USL, Cristian Matei, conducerea şedinţelor pentru o perioadă de  încă trei luni. Cristian Matei conduce şedinţele Consiliului local de şase luni, fapt fără precedent în istoria de 21 de ani a forului deliberativ turdean.

Cele mai discutate proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare aferente lunii martie a Consiliului local vizau aprobarea actualizării valorii contractului privind delegarea serviciului de iluminat public din Turda şi cel privind aprobarea unor măsuri legate de derularea respectivului contract. O ofertă primită de către viceprimarul Turzii, Lucian Nemeş, în dimineaţa zilei de joi, 28 martie, cu două ore înaintea începerii şedinţei, a determinat grupul consilierilor PP-DD să ia decizia de a se abţine de la vot, după ce grupurile PD-L, respectiv UDMR, nu au fost de acord cu propunerea viceprimarului, care a cerut discutarea celor două proiecte într-o viitoare şedinţă, pentru a putea analiza şi alte oferte privitoare la gestionarea iluminatului public. După o pauză de consultări, solicitată de către preşedintele de şedinţă, Cristian Matei, cei şapte consilieri ai USL au decis, de asemenea, să se abţină de la vot şi, cu 12 abţineri, cele două proiecte de hotărîre nu au fost aprobate, dar nici respinse, ceea ce înseamnă că urmează să fie discutate într-o viitoare şedinţă a forului deliberativ turdean.

Membrii Consiliului local se vor întîlni miercuri, 3 aprilie, la ora 13, pentru a dezbate şi aproba varianta finală a proiectului de buget al Turzii pentru anul 2013. În ceea ce priveşte viitoarea şedinţă ordinară a forului deliberativ turdean, aceasta se va desfăşura joi, 25 aprilie, de la ora 13.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.