Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, 125 de ani de istorie, tradiție și educație

Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca a sărbătorit, miercuri, 15 octombrie 2025, 125 de ani de tradiție în educarea copiilor și tinerilor cu deficiențe de vedere. La ceas aniversar, a fost lansat volumul „125 de ani. 125 de povești. O singură școală”, cuprinzând memorii ale elevilor și profesorilor de la Liceului Special pentru Deficienți de Vedere. Tot cu acest prilej, au fost acordate diplome de apreciere tuturor acelora care au sprijinit activitatea didactică a acestei școli cu tradiție. 

La eveniment au participat ÎPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, vicepreședinții Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu și Vákár István, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc, lect. univ. dr. Hadrian Conțiu de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. emerit Vasile Preda, președintele Asociației Nevăzătorilor din România, Mihai Dima, președintele Asociației Nevăzătorilor din România filiala Cluj, Florentin Rădulescu, cadre didactice, reprezentanți ai unor instituții de stat și ai unor organizații clujene.

 O tradiție de 125 de ani

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de stat al României și Europei de către corul de elevi al liceului. În cuvântul de deschidere directoarea liceului clujean, Ramona Ionela Mureșan a declarat că Liceul Special pentru Deficienți de Vedere celebrează 125 de existență și activitate. „Un secol și un sfert de dăruire, de tradiție, de istorie, de educație, de oameni care au format generații și o comunitate a valorilor și a cunoașterii. Tot astăzi, ca o conjunctură fericită, urăm un sincer și călduros La Mulți Ani, deoarece la nivel mondial se celebrează Ziua Bastonului Alb sau Ziua Nevăzătorilor, o zi specială, un prilej de reflecție, de solidaritate, un simbol al curajului, al demnității, al independenței într-o lume în care sperăm să fie din ce în ce mai accesibilă, să ofere șanse egale, să înțeleagă nevoile și să se adapteze acestora”.

Directoarea Ramona Ionela Mureșan a prezentat un scurt istoric al liceului. La data de 15 octombrie 1900 s-a deschis la Cluj școala pentru nevăzători, cu un efectiv de zece elevi, un profesor și un maistru-instructor, cursurile începând într-un local închiriat de pe actuala Calea Dorobanților, nr. 26. Între anii 1913-1925 s-a construit actuala clădire a liceului, iar în anul 1950 s-a înființat grădinița, care sărbătorește 75 de ani de activitate. În anul 1958 s-a înfiiințat primul liceu din țară și din sud-estul Europei pentru deficienți de vedere, cu profil teoretic. În prezent la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere învață 128 de elevi cu deficiențe de vedere și 48 de elevi cu deficiențe senzoriale multiple.

Dascăli cu model de viață

De asemenea, aceasta a mulțumit cadrelor didactice care au contribuit la dezvoltarea liceului: „Sunt sute și mii de generații de elevi care au pășit pe coridoarele acestei instituții cu emoție în suflet, sunt cadre didactice care au oferit nu numai lecții, ci au fost adevărate modele de viață. Sunt oameni care zi de zi au condus la dezvoltarea acestei instituții cărora noi le suntem recunoscători și le mulțumim”. În cadrul evenimentului, directoarea Ramona Ionela Mureșan a acordat diplome de apreciere mai multor reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor clujene care au sprijinit de-a lungul timpului activitatea liceului.

Adresându-se celor prezenți, ÎPS Mitropolit Andrei Andreicuț a spus că cei 125 de ani de activitate nu sunt puțini, iar pe cei „cei care fac misiune în această școală minunată”, i-a încredințat că „fac o muncă specială care va fi răsplătită”. ÎPS Andrei a mai afirmat că Sf. Scriptură propovăduiește că în eternitate, în împărăția lui D-zeu, toți nevăzătorii vor vedea și a lăsat școlii ca și amintire o biblie și o icoană cu Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril.

O a doua casă

Totodată, vicepreședintele Consiliului Județean, Radu Rațiu, a felicitat echipa liceului: „125 de ani de muncă și dedicare nu sunt puțini. Mulțumim întregii echipe a liceului și celor care și-au adus, de-a lungul timpului, contribuția la dezvoltarea acestei prestigioase instituții de învățământ. Mulțumim pentru munca de excelență pedagogică, mulțumim pentru că aduceți un pic de lumină acestor copii minunați. (…) Vom continua să oferim tot sprijinul necesar astfel încât dvs. și copii să puteți beneficia de activități la standarde europene. Felicitări tuturor!”

La rândul său, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc, a spus că Liceul Special pentru Deficienți de Vedere este o a doua casă pentru cei care învață aici: „Am apreciat întotdeauna eforturile angajaților acestei școli, care pentru elevi este o a doua casă, implicarea și dedicarea lor, în asigurarea dreptului la educație al oricărui copil, pe care îi tratează cu dragoste și respect, oferindu-le posibilitatea de a-și pune în valoare talentele prin diverse activități și proiecte extracurriculare, văzând în fiecare copil un potențial de învățare și dezvoltare, asigurând servicii specializate centrate pe nevoile copilului, astfel încât să construim bazele integrării și normalizării în funcționarea socio-profesională de mai târziu”. Șefa învățământului preuniversitar a urat tuturor angajaților școlii multe împliniri personale și profesionale și a oferit școlii o diplomă de excelență.

Un loc al vieții

Cu acest prilej aniversar, a fost lansată cartea „125 de ani. 125 de povești. O singură școală”, coordonată de Ramona Ionela Mureșan, Silviu Valeriu Vanda și Teofil Pintilie. Unul dintre coordonatori, Teofil Pintilie, a precizat că volumul este mai mult decât o carte aniversară, „este un fragment de viață reală trăită aici, în această școală”: „Viața unui loc depinde de memoria, de amintirile pe care acel loc reușește să le genereze. Din acest punct de vedere Liceul Special pentru Deficienți de Vedere este un loc viu, un loc al vieții. Parte din această viață este volumul pe care îl țin în mână un volum care cuprinde în paginile sale mai mult de 125 de povești, conduse toate de un fir roșu, și anume viața reală, viața sub semnul excelenței, trăită de oameni fie ei profesori, fie ei elevi în această școală”.

În cadrul evenimentului, directoarea Ramona Ionela Mureșan a oferit prof. univ. dr. emerit Vasile Preda un trofeu, în semn de recunoaștere a meritelor sale în dezvoltarea serviciilor educaționale ale liceului, profesorul fiind inițiatorul implementării în Cluj-Napoca a programului de intervenție timpurie și a serviciilor educaționale destinate elevilor cu deficiențe senzoriale multiple. La primirea trofeului, prof. univ. dr. emerit Vasile Preda și-a manifestat optimismul vizavi de faptul că tinerii vor duce mai departe renumele școlii clujene de psihopedagogie specială. Profesorul emerit s-a arătat bucuros că foarte mulți dintre absolvenții liceului s-au integrat socio-profesional, unii devenind personalități recunoscute la nivel național (în domeniul literar, juridic, al educației).

Spiritul învățăturii de la Cluj

Președintele Asociației Nevăzătorilor din România, Mihai Dima, a afirmat că cinci sferturi de veac înseamnă istorie, tradiție și continuitate, „o adevărată performanță de management educațional, iar această performanță nu ar fi fost posibilă fără dedicarea oamenilor care au trudit în această instituție de învățământ și cărora le datorăm recunoștință. Acesta a mai subliniat că în timp s-a creat nu numai o orientare către performanță și disciplină, ci s-a creat un spirit care îi face recognoscibili pe copiii care au terminat școala din Cluj, oriunde s-ar duce: Este un soi de matrice stilistică pe care o poți cu ușurință identifica. Pentru că mai mult decât să transmită niște informații școala s-a consolidat pe dimensiunea formativă. (…) Aici la Cluj se transmite un adevărat spirit, un adevărat cult al valorilor spiritului care trece dincolo de imperativele materiale ale lumii de acum”.

Tia SÎRCA

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.