Liberty Technology Park a inaugurat prima priză publică de alimentare a maşinilor electrice din Cluj-Napoca

prizaLiberty Technology Park a inaugurat prima priză pentru maşini electrice din Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect realizat în parteneriat cu Siemens România, care a presupus montarea noului model de priză Sentron 5TT3201-1KK25 în parcarea parcului tehnologic.

Priza a fost livrată de către Siemens, aceasta fiind o premieră pentru companie pe piaţa locală, şi poate încărca o maşină electrică în circa două ore. O maşină electrică obişnuită parcurge între 100 şi 480 de kilometri după o încărcare, însă tehnologia evoluează rapid şi în acest domeniu. Autonomia unei maşini electrice va putea ajunge la 2.000 km, la o singură încărcare.

La inaugurarea staţiei de încărcare au fost prezenţi şi reprezentanţii Automobile Bavaria Group, realizîndu-se o demonstraţie cu noul model BMW i3. Priza va putea fi folosită de rezidenţii parcului şi nu numai, fiind semnalizată şi din stradă.

La ora actuală, în România circulă aproximativ 130 de maşini electrice, însă numărul acestora s-ar putea dubla, în condiţiile în care Ministerul Mediului oferă, din aprilie 2015, o subvenţie în valoare de 20.000 de lei (circa 4.500 de euro) la achiziţia unui autoturism electric. În plus, ministerul are în plan o sesiune de finanţare pentru amplasarea de prize pentru alimentarea maşinilor electrice, de la circa 50 în prezent, la 10.000.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.