Liberalii îşi donează indemnizaţiile bolnavilor de cancer

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, îşi va dona indemnizaţia de parlamentar secţiei de copii din cadrul Institutului Oncologic „Ion Chiricuţă” din Cluj.

„Săptămîna viitoare, după ce îmi voi ridica indemnizaţia, o voi dona secţiei de pediatrie din cadrul Institutului Oncologic. Deşi conducerea acestuia gestionează foarte bine alocaţiile bugetare de care dispune, niciodată banii pentru aceşti bolnavi nu sînt prea mulţi, ei avîd nevoie de îngrijire şi tratamente speciale, unele foarte costisitoare. Sper ca efectul acestei donaţii să se simtă şi să aline durerea şi suferinţa unor copilaşi”, a declarat, pentru Făclia, Marius Nicoară, precizînd că şi indemizaţia parlamentarului independent, Mircea Giurgiu, va avea aceeaşi destinaţie.

Vicepreşedintele libralilor clujeni, deputatul Horea Uioreanu, şi-a donat indemnizaţia Centrului de îngrijiri paleative „Sfîntul Nectarie”.

„Nu mi-am donat indemnizaţia fundaţiilor domnului Tişe, care, de altfel, sînt alimentate de firme care au contracte cu Consiliul Judeţean, ci am donat-o Centrului e îngrijiri paleative «Sfîntul Nectarie», pentru că Guvernul a reuşit să creeze o criză a morfinei, astfel încît aceşti oameni – aflaţi în faze finale ale unor boli necruţătoare – să nu poată beneficia nici măcar de puţină alinare a durerii şi suferinţei”, ne-a declarat Uioreanu.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.