Liberalii clujeni vor alegeri cu orice chip, dar decizia o va lua conducerea centrală a PNL

Chiar dacă la  adunarea generală de sîmbătă, invalidată din lipsă de cvorum, organizaţia PNL Cluj-Napoca nu a reuşit să-şi desemneze delegaţii pentru Conferinţa judeţeană de alegeri, ce trebuie să aibă loc pe data de 14 septembrie, mai marii liberalilor din municipiu sînt decişi să schimbe conducerea organizaţie judeţene. Astfel, Biroul Politic Municipal (BPM) a decis să renunţe la peste două treimi din numărul de delegaţi la care avea dreptul, mergînd în alegeri cu maximum 50 de delegaţi, în loc de 170, din totalul de aproximativ 700 de delegaţi care ar urma să participe la conferinţă. Dacă e bine aşa, dacă este corect sau nu – cu alte cuvinte, dacă vor avea loc alegeri la Cluj -, va stabili conducerea centrală a partidului.

Deşi este cea mai mare şi cea mai importantă organizaţie din judeţ, avînd 3.000 de membri, filiala municipală a PNL Cluj-Napoca va fi reprezentată la Conferinţa de alegeri din 14 septembrie (în cazul în care aceasta va avea loc!) de cel mult 50 de delegaţi, chiar dacă acestora li se puteau adăuga alţi 119. „Sîmbătă alegerile se vor desfăşura cu sau fără cei 119 delegaţi de la municipiu, deoarece Statutul nu interzice organizarea conferinţei de alegeri în cazul în care o organizaţie locală nu-şi desemnează delegaţii în timp util”, afirmă vicepreşedintele TNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea, făcînd referire la faptul că ieri a fost ultima zi în care lista cu numele delegaţilor putea fi transmisă la Bucureşti spre a fi validată. „De altfel, avem aproape 50 de delegaţi de drept – parlamentari, consilieri locali, membri BPJ, consilieri judeţeni, vicepreşedinţii şi secretarul organizaţiei municipale, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor de femei, tineret şi studenţi. E, într-adevăr, o situaţie neplăcută, dar, dacă forţăm şi cuprinderea celorlalţi 119 delegaţi, riscăm să provocăm anularea alegerilor, ceea ce nu dorim. Mai bine să se desfăşoare conferinţa fără cei 119, decît să se anuleze”, subliniază Bîldea.

Varianta desfăşurării alegerilor în aceste condiţii pare să fie acceptată de cei doi competitori. „Eu nu am nici o problemă. Statutul reglementează toate aceste situaţii”, precizează preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, care, chiar dacă şi-a exprimat intenţia de a candida, încă nu şi-a depus candidatura. De cealaltă parte, Mihai Szeplekan, înscris deja în cursă, cere să fie lăsat să candideze, „bărbăteşte”, împotriva lui Horea Uioreanu. „Solicit acest lucru chiar şi în condiţiile în care la aceste alegeri nu vor fi prezenţi şi cei 120 de delegaţi ai organizaţiei municipale a PNL Cluj- Napoca”, subliniază Szeplekan.

Potrivit secreatarului coordonator al organizaţiei PNL Cluj, Mircea Abrudean, decizia în ceea ce priveşte desfăşurarea sau nu a alegerilor din 14 septembrie aparţine secretarului general al PNL, Eduard Hellvig. „Datoria mea este să trimit convocatorul cu cinci zile înaintea datei stabilite pentru alegeri, adică astăzi (ieri-n.r.). Decizia o ia secretarul general Hellvig, care trebuie să verifice listele şi să le valideze”, arată Abrudean, precizînd că există o normă de reprezentare stabilită de biroul judeţean şi validată de biroul naţional, de care trebuie să se ţină seama şi conform căreia organizaţia municipală ar trebui să aibă, pe lîngă delegaţii de drept, încă 119 reprezentanţi.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.