Liberalii clujeni discută din nou soarta lui Mihai Seplecan

Membrii Biroului Politic Judeţean(BPJ) al PNL Cluj vor readuce în discuţie, astăzi, situaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, după ce în urmă cu trei săptămîni, acelaşi for a decis retragerea sprijinului politic a şefului judeţului. Potrivit unor surse liberale, în cadrul şedinţei BPJ se va analiza dacă sînt motive pentru sancţionarea lui Mihai Seplecan şi dacă da ce măsură i se poate aplica. Potrivit Statutului PNL, sancţiunile faţă de membri PNL merg de la atenţionare şi avertisment pînă la excludere. Din informaţiile pe care le deţinem, unele voci din partid vor aplicarea sancţiunii cele mai aspre prevăzută de Statut, şi anume excluderea, în timp ce alţi liberali se limitează, în prima fază, doar la un avertisment sau atenţionare. Copreşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară a declarat pentru Făclia că la şedinţa Biroului Politic Judeţean se vor analiza o serie de fapte imputate lui Seplecan, care contravin Statutului şi care au fost identificate de secretariatul tehnic. Liberalul a menţionat că excluderea din PNL este doar una dintre sancţiunile care pot fi luate împotriva lui Mihai Seplecan, precizînd că se poate aplica şi un avertisment. ‘’E posibil, totodată, să nu i se aplice nicio sancţiune. Asta depinde de poziţia celor din BPJ’’, a spus Nicoară.

Conform informaţiilor, cei care doresc cel mai mult excluderea lui Seplecan din partid sînt foştii democrat liberali. Şi asta din cauză că Seplecan a început în ultima vreme să facă publice o serie de nereguli care s-au făcut la Consiliul Judeţean în perioada în care această instituţie era condusă de membri ai fostului PDL. Acest lucru i-a nemulţumit pe vechii democrat liberali, iar acum încearcă să-l înlăture pe Seplecan din fruntea judeţului. Oricare dintre sanţiunile prevăzute în statut s-ar lua astăzi faţă de şeful CJ Cluj, aceasta va trebui validată de Comitetul Director(CD) al PNL. Potrivit Statutului, odată ce BPJ a adoptat propunerea de excludere, CD trebuie convocat în termen de maxim 30 de zile pentru a decide asupra acestei propuneri. Totodată, în cazul unei decizii nefavorabile, Seplecan poate face contestaţie la Curtea de Onoare şi Arbitraj, precum şi la instanţa de Contencios Administrativ.

Mihai Seplecan, la rîndul său, a declarat pentru Făclia că nu va participa la şedinţa de astăzi a Biroului Politic Judeţean al PNL. El a spus că a cerut în scris conducerii PNL Cluj să-i comunice faptele pentru care este sancţionat şi pe baza căror regulamente şi coduri i se poate aplica o eventulă sancţiune. ‘’Atrag, însă, atenţia că nu pot fi exclus pentru că astăzi există doar un statut aprobat al PNL, dar nu există regulament şi cod etic aprobate în Consiliul Naţional, ca să existe motive pentru o sancţiune, pentru orice sancţiune. Să nu uite cei din conducere două lucruri. Primul: a mai fost un preşedinte de organizaţie şi preşedinte de consiliu judeţean, la Botoşani, care a exclus, prin falsuri şi fără să respecte condiţiile statutare, un consilier judeţean din partid şi, drept urmare, s-a ales cu o condamnare de doi ani cu suspendare şi a şi zburat din fruntea consiliului judeţean. Al doilea lucru este că eu m-am luptat cu Ponta pînă la Înalta Curte, nu văd de ce acum n-aş face-o. Dacă vor să mă excludă, s-o facă legal şi statutar, nu cu voinţă politică, pentru că îi voi ataca şi administrativ şi penal. Mai vreau să ştiu cine îşi asumă, cu nume şi prenume, propunerea de excludere, că aia nu cade din cer. Nu pot să-i dau în judecată pe cei care vor vota excluderea mea, pentru că votul e secret, dar propunerea de excludere trebuie să vină de la cineva, sînt curios cine şi-o asumă’’, a precizat şeful CJ Cluj.

Ce e important de reţinut e faptul că în cazul în care BPJ al PNL propune ca sanţiune excluderea iar Comitetul Director validează măsura, Mihai Seplecan îşi pierde mandatul de consilier judeţean şi implicit funcţia de preşedinte al CJ Cluj. Totuşi, dacă atacă în Contencios Administrativ decizia de sancţionare şi cere suspendarea măsurii, potrivit legii, acesta rămîne în funcţie pînă la pronunţarea uni hotărîri definitive.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.