“LERUI LER” – SPECTACOL DE COLINDE ROMÂNEŞTI

Sărbătorile de Crăciun vor fi celebrate de Institutul Cultural Român din Berlin printr-un concert de colinde româneşti susţinut de apreciata solistă română Oana Cătălina Chiţu, acompaniată de Valeriu Caşcaval, unul dintre cei mai renumiţi interpreţi la ţambal ai Republicii Moldova. Concertul va avea loc astăzi, 15 decembrie, la ora 20, în biserica istorică Passionskirche din cosmopolitul cartier Kreuzberg din Berlin. Biserica Passionskirche găzduieşte de peste 15 ani, înafara serviciilor religioase, concerte de muzică clasică sau alte genuri muzicale (folk , rock , jazz etc.), precum şi alte evenimente culturale cum ar fi lecturi, prelegeri, expoziţii, discuţii, întîlniri. Acest concert constituie o invitaţie foarte personală către publicul berlinez de a i se alătura solistei într-o incursiune în ţara copilăriei ei. Oana Cătălina Chiţu şi Valeriu Caşcaval vor interpreta colinde şi cîntece tradiţionale de iarnă precum “Iată vin colindătorii”, “Trei crai de la răsărit”, “Florile dalbe”, “Mare iarnă o picatu”, “Am venit şi noi la voi” sau ”Te uită cum ninge decembre”.

Solista Oana Cătălina Chiţu a studiat pian, jazz şi canto. Stabilită la Berlin după 1990, artista a înfiinţat trupa de ritmuri tradiţionale balcanice Romenca, alături de acordeonistul sîrb Dejan Jovanovic. A devenit cunoscută publicului larg prin albumul „Bucharest Tango”(2008). Influenţat de cîntecee nemuritoare ale Mariei Tănase, repertoriul artistei mai cuprinde tangouri celebre din Bucureştiul interbelic. Aranjamentele Oanei Cătălina Chiţu sînt originale, cu influenţe jazz, sinti, swing şi flamenco, însă păstrează fondul tradiţional.

Valeriu Caşcaval a absolvit în 1996 Academia de Muzică „Gavriil Musicescu” din Chişinău. În 2003 şi-a încheiat studiile la Facultatea de Teorie şi Compoziţie a Şcolii Superioare de Muzică din Hamburg (Germania). În activitatea sa artistică se înscriu diverse colaborări cu nume sonore ale muzicii folclorice din Basarabia, precum Vasile Iovu, Nicolae Botgros, fraţii Ştefăneţ şi Advahov. Între timp, a avut şi numeroase turnee în Europa, participînd în diferite proiecte de muzică contemporană şi de operă. A înregistrat şi cîteva CD-uri cu Orchestra „Lăutarii”, dar şi cu alţi interpreţi instrumentişti şi vocalişti renumiţi din Republica Moldova şi România.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.