Lemne de 60.000 de euro confiscate la Poieni

Aproape 50 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați la Poieni de polițiști și inspectori ai Gărzii Forestiere Cluj.

Lemnele erau transportate cu un ansamblul de vehicule iar deținătorul nu a putut prezenta documentele de însoțire.

Acțiunea a avut loc joi, de 22 august a.c., în jurul orei 21.00, când polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați cu privire la un transport de material lemnos, pe raza comunei Poieni.

În baza sesizării, s-a procedat la interceptarea ansamblului de vehicule la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Gilău, care transporta material lemnos de esență rășinoase.

Astfel, polițiștii împreună cu efectivele din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au desfășurat activități de verificare cu privire la legalitatea transportului și a provenienței respectivului materialului lemnos, reieșind faptul că bărbatul, administrator al unei societăți comerciale, ar fi efectuat transportul fără a avea documente specifice, fiind confiscată cantitatea de 47,75 mc, în valoare totală de peste 300.000 de lei și indisponibilizat ansamblul de vehicule.

Totodată, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.