Legumicultorii din Jucu

Pe vremuri, piaţa Clujului era aprovizionată de vestiţii legumicultori din Hoştat şi Jucu. Nu era zi fără ei la tarabe. Între timp lucrurile s-au mai schimbat, iar tîrgurile noastre au fost invadate de aşa-zişi intermediari. Adică se cumpără produse din Turcia sau Ungaria şi se vînd ca autohtone, iar cumpărătorii îşi dau seama de provenienţa acestora doar cînd ajung acasă şi le gustă. Totuşi, mai sînt şi excepţii. În week-end am trecut prin comuna Jucu, unde există mulţi legumicultori cu tradiţie. Chiar în această perioadă se recoltează roşiile şi ardeii. Cine a irigat toată vara grădina, acuma are ce culege, cine nu, se uită la… vecini. Pe raza comunei Jucu legumele ocupă peste o sută de hectare. Cei mai harnici legumicultori (dar, şi cei mai pricepuţi) sînt cei din Jucu de Mijloc, unde nu există gospodărie ţărănescă (iar casele arată ca cele de la oraş) fără straturi de zarzavat. Unii îşi vînd legumele chiar şi pe marginea şoselei naţionale Cluj – Dej, mulţi călători oprindu-se la punctele de desfacere. Cei din Jucu se iau la întrecere cu vecinii din Apahida în privinţa calităţii produselor agricole, o competiţie benefică, de altfel, pentru ambele părţi. Pe lîngă roşii şi ardei, am văzut şi conopidă frumoasă, ca la expoziţie. În ciuda secetei prelungite, agricultorii din această comună mai au parte şi de satisfacţii, căci producţiia nu este total compromisă ca în alte părţi.

La sfîrşitul săptămînii, în Gădălin a avut loc cea de a III-a ediţie a „Întîlnirii fiilor satului”, unde am văzut şi un stand cu legume şi fructe. Produse autohtone şi de calitate, aşa cum ne-am obişnuit deja pe aceste meleaguri.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.