Lecturi obligatorii

“Nedumeririle bunului – simţ”, pledoarie pentru trezirea la realitate

Teofil Lung este un om de vastă şi rară cultură, specifică spiritelor alese. Pot chiar extinde afirmaţia afirmînd că este cultura enciclopedică pe care am remarcat-o la mulţi medici, aspecte surprinse în multe alte articole. Şi trebuie să mprturisesc faptul că este o reală plăcere să te afli în preajma spiritelor deschise, comunicative, fluxul de idei fiind extraordinar, după cum extraordinare sînt şi cîştigurile spirituale.

În urmă cu patru ani, în 2012, profesorul Teofil Lung ne bucura cu Mantaua lui Hipocrate, o carte a adevărurilor şi învăţăturilor, a experienţelor trăite, a celor citite. Pe acelaşi palier ideatic şi inormaţional, este şi Nedumeririle bunului – simţ, “o pledoarie pentru trezirea la realitate a omului. Ele sînt un străgăt care îndeamnă la schimbare. Iar schimbarea trebuie să vină prin “activarea” minţii, a gîndului şi a imaginaţiei. Lenevia minţii este boala care dezumanizează omul”, am citat dintr-un lămuritor Prolog.

Reiau ideea omului cu o cultură enciclopedică. Teofil Lung propune apropieri prin lecturi, de Socrate, Platon, Herodot, Hipocrate, Shakespeare, Ureche, Neculce, Varlaam, Cantemir, Bolintineanu, Milescu, Goethe, Bergson, Jung, Eminescu, Macedonski, Grigore Chica, Caragiale, George Călinescu, Budai – Deleanu, Steinhardt, Eliade, Cioran, Blaga, Bartolomeu Anania, Fernando Pessoa, Eugen Ionescu, Grigore Vieru, Marin Sorescu, Ioan Aurel Pop, Dumitru Constantin Dulcan, din cărţile sfinte care sînt Biblia, Talmudul şi Coranul, … Îndemnul nu este deloc întîmplător. Pentru că Teofil Lung pune în discuţie teme universale, teme de actualitate stringentă cum sînt viaţă şi vieţuire, sănătate şi boală, medicină, politică şi politicieni, societăţi consumiste, educaţie, viaţă şi moarte, libertate şi libertinism, familie, lupta dintre bine şi rău, partide politice, comunicare, meditaţie, război şi pace, copilărie, industrializare, viaţă vs sat, justiţie, estetică urbană, lecţia lui NU şi lecţia lui DA, fericire, mituri şi mitologii, … Toate în opt capitole care se citesc fără a lăsa cartea din mînă ! Toate au importanţa lor, fie că este vorba despre clipe de viaţă, urbanitate – rusticitate, destructurarea României, boala şi moartea, cătuşiada, omul – cîinele şi pisica, zbor spre libertate, biserica între credinţă şi religie. Plus cele două interviuri realizate cu Teofil Lung, de Carmen Farcaşiu, respectiv Horia Bădescu.

Nedumeririle bunului – simţ propun de asemnea, numeroase cuvinte îneţelepte, care dau consistenţă ideilor exprimate : “Aşadar, lumea e un spectacol, în care noi sîntem de toate : actori, scenarişti, spectatori, regizori. Problema fundamentală este că marea majoritate asistă, se complace în a fi spectator la piese de teatru cu repetiţie, în care rolul de scenarist şi regizor se transmite dinastic”; “Nimeni nu-şi părăseşte pămîntul natal de bunăvoie”; “Să nu ne fie ruşine să învăţăm, indiferent de vîrstă, regulile de comportament pe care cei dinaintea noastră s-au străduit să le sistematizeze în ceea ce numim codul bunelor maniere”; “Numai cei care s-au întors din morţile clinice pot depune mărturie despre “pragul trecerii” ş I despre ce ar putea fi veşnicia”; “Pînă cînd toate furturile nu vor fi recuperate de la făptuitorii lor, România va fi condamnată la subdezvoltare”; “Cea mai de preţ bogăţie a omului o reprezintă mintea. De fapt, la naştere, cînd venim pe lume, Dumnezeu ne înzestrează cu minte şi suflet. Mintea trebuie exersată, trebuie structurată, trebuie educată. Două sînt locurile unde se poate face asta . În familie şi în şcoală. Ţara în care aceste două sanctuare nu funcţionează la parametri normali, este o ţară în derivă, indiferent cîte bogăţii are”; “Ca să devină artă, practica medicală trebuie să îmbine armonios şi neostentativ cunoaşterea mecanismelor de funcţionare a trupului cu cele de înţelegere a sufletului. Numai atunci medicina se apropie de artă, de arta de a înţelege suferinţa, de arta dialogului, arta de a fi părtaş la ceea ce urmează să se întîmple”; “Da, pentru a fi un mare chirurg e nveoie să fii “atins” măcar uşor de aripa îngerului, precum în poezie, în pictură, în muzică …”, “Un medic nu are voie să facă orice doreşte. El are nevoie, mare nevoie de cei şapte ani de – acasă, pe care să-şi clădească profesiunea”, … Sînt maxime şi reflecţii pline de adevăruri spuse direct, din care fiecare are numai de învăţat.

Demostene ŞOFRON