Lecţia

RADU VIDA

Chiar dacă mă repet, trebuie să spun că nu este nevoie să lăudăm oamenii politici. Şi fără „periajul” presei li se urcă la cap şi, iată, pe lîngă că puterea strică, mai intervine şi prostia! Care…, mai ales, cu aflătorii în funcţii de decizie, nici că-i nevoie să explic unde duce. Pe de altă parte, însă, nu se poate să scăpăm de obsesia comparaţiilor. Cu toate că situaţia relaţiilor internaţionale este mult mai complexă, nu cred că expedierea într-o singură propoziţie este o greşeală. Aşadar: în ultimii 22 de ani, politica externă a României a fost una slab reprezentată. Punct.

Poate că dacă recurgem la o paranteză, atunci trebuie spus că prestaţiile preşedintelui Băsescu, precum şi ale miniştrilor de resort Teodor Baconsky şi Cristian Diaconescu au fost mai mult decît mediocre. E drept, nu ne putem lăuda nici cu Sergiu Celac, Adrian Severin, Andrei Pleşu, Petre Roman sau Mihai Răzvan Ungureanu. Dar vremurile au fost altele, România avea simpatizanţi,Occidentul trebuie să-şi extindă tentaculele vlăguite ale industriei şi agriculturii, aşa că, pe ici pe colo, ni s-au făcut oareşce concesii. Fară însă – repet! – să fie meritul vreunui preşedinte sau ministru de externe.

Am urmărit cu mare atenţie depoziţiile, interviurile şi luările de cuvînt ale noilor miniştri. Cu toate că, să recunoaştem, cele 5-6 luni pînă la alegeri ar fi putut fi acoperite şi de tehnocraţi, doar pentru pregătirea schimbărilor care, speră toată lumea, vor să vină. Iată, însă, că una dintre surprizele cele mai spectaculoase a atras atenţie: numirea, fără şovăire, la Externe a dlui Andrei Marga. Spun surpriză, pentru că, în mod normal, aflat în cărţi, domnia sa ar fi trebui să dreagă busuiocul învăţămîntului, atît de deformat după adoptarea sistemului Bologna.

Numirea la Ministerul de Externe aduce în atenţie un om de serioasă şi temeinică cultură, a cărui anvergură diplomaticească a fost probată nu neapărat în culisele ministerului (cu frecuşuri şi deşănţate lupte intestine pentru obţinerea unui post „p’afară”), ci în  permanentul contact cu străinătăţile, cu lumea bună, vreau să zic, universitară în principal, dar şi cu alte personalităţi  marcante ale evului pe care-l trăim. Nu m-aş opri la opera domniei sale, cărţi fundamentale, care, în mii şi mii de pagini, tratează, cu maximă seriozitate, doleanţele semenilor de oriunde (Diagnoze, Philosophia et theologia hodie, Speranţa raţiunii ş.a.) Şi nici n-aş glosa pe contactele profesorului universitar şi, mai apoi, rector la UBB cu personalităţi de prim rang într-ale politicii globalizate: Habermas, Papa Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XV-lea, Angela Merkel ş.a. Toate acestea au fost dublate de o intensă activitate didactică şi managerială în multe puncte ale Globului, de la diferite structuri ONU la instituţii de mare prestigiu şi influenţă (Universitatea din Tokio, Institutul Confucius, Beijing, prestigioase unităţi de învăţămînt din ţările cele mai dezvoltate ale lumii etc.).

Pe principalele posturi de televiziune fostul rector a fost huiduit. În ziare i s-au adus acuze de tot felul. Am urmărit însă o emisiune, la un post tv. de mai puţină vizibilitate, Money Ch. Acolo, împreună cu Emil Hurezeanu, noul ministru de Externe al României şi-a dat adevărata măsură a cunoştinţelor sale. O lecţie plină de ştiinţă şi intuiţie exactă: un semnal nou pentru Rusia, parteneriat cu R. Moldova, o reînnodare a relaţiilor cu R.P. Chineză, toate acestea în  balans cu nestrămutatul parteneriat UE, NATO şi SUA. Nu va fi uşor. Dar, dacă o asemenea personalitate se va regăsi şi în guvernul de după alegeri, iar noul preşedinte va fi pe aceeaşi lungime de undă cu d-l Andrei Marga, noi, românii, avem şansa să reînnodăm tradiţia iluştrilor miniştri de Externe din galeria unor Brătieni, Iacob Lahovari ş.a. Şi, sper, va fi un semnal şi pentru alţi intelectuali de valoare, să se implice la ocîrmuirea ţării.
Merităm, zău!