Lazika – nou oraş georgian la Marea Neagră

Vzgliad

Oraşul Lazika, a cărui construcţie a demarat primăvara aceasta de la zero pe coasta georgiană a Mării Negre, ar urma să fie ridicat în termen de zece ani. Cu toate acestea, nimeni nu poate garanta cînd vor fi finalizate lucrările, cu atît mai mult cu cît proiectul a declanşat deja un scandal între preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, şi un grup de oameni de afaceri şi de arhitecţi din SUA, care susţin că ei sînt autorii proiectului noii metropole georgiene, acuzîndu-l pe liderul de la Tbilisi de furt intelectual.

Preşedintele Mihail Saakaşvili, un susţinător fervent al proiectului, este convins că oraşul ce ar urma să se ridice între noua staţiune Anaklia şi satul Kulevi va deveni un important centru comercial al ţării. Pentru a urgenta lucrările, el este dispus să ordone ca mlaştinile din cunoscuta zonă Kolhida să fie secate.

Conform calculelor, pentru construcţia Lazika, care ar trebui să devină al doilea oraş ca mărime din Georgia după Tbilisi, bugetul de stat poate să aloce în următorii patru ani circa 120 milioane de dolari, însă ar fi nevoie de fonduri estimate la 600-900 milioane de dolari. Preşedintele Mihail Saakaşvili speră că restul fondurilor vor veni odată cu investitorii.

“Oraşului viselor lui Saakaşvili” s-a trezit deja în mijlocul unor scandaluri ecologice şi de urbanism, dar cel mai grav dintre acestea vizează acuzaţiile de furt intelectual venite din partea unui grup de oameni de afaceri şi arhitecţi din SUA. Recent, omul de afaceri american Andrew Murdza şi emigrantul georgian în SUA David Karozia au acuzat guvernul de la Tbilisi că le-a furat ideea construcţiei oraşului Lazika. Potrivit omului de afaceri american, la proiectul acestui oraş s-a lucrat timp de şapte ani, cu participarea a 31 de experţi, în cea mai mare parte arhitecţi, şi a înghiţit deja 11 milioane de dolari.

“Guvernul georgian mi-a furat proiectul”, a declarat el în ultimul număr al săptămînalului georgian Palitra nedeli, avertizînd autorităţile de la Tbilisi că nu va înghiţi umilinţa. “Toată lumea va afla cine conduce Georgia!”, a exclamat el, indicînd că, în decembrie 2010, predase schiţe ale proiectului fostului ambasador al Georgiei în SUA, Batu Kutelia. El a mai spus că autorităţile georgiene au îmbrăţişat imediat proiectul, spunînd că vor să i-l cumpere şi că vor contacta Banca Mondială pentru deschiderea unei linii de credit, dar că peste un timp guvernul de la Tbilisi şi-a însuşit proiectul, uitînd de promisiunile făcute.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.