Lavrov, în vizită la Hanoi

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov este aşteptat marţi la Hanoi, pentru o vizită de două zile în Vietnam, înainte de a pleca spre Indonezia, unde va participa săptămâna aceasta la o reuniune a G20, informează Reuters după un anunţ al guvernului vietnamez.

Vizita are loc la invitaţia ministrului de externe Bui Thanh Son, în contextul aniversării a zece ani de „parteneriat strategic cuprinzător” între Vietnam şi Rusia.

Companiile ruseşti sunt implicate în mai multe proiecte energetice de anvergură în Vietnam, iar Rusia este cel mai mare furnizor de arme al acestei ţări.

Relaţiile bilaterale sunt apropiate din timpul Uniunii Sovietice, iar Hanoiul nu a condamnat deocamdată invazia rusă în Ucraina, numită de Moscova „operaţiune specială”. În aprilie, Vietnamul a votat împotriva unei rezoluţii prin care Rusia a fost suspendată din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

Comerţul bilateral a crescut anul trecut cu 25%, ajungând la 7,1 miliarde de dolari, arată guvernul vietnamez.

De la Hanoi, Lavrov urmează să ajungă în insula indoneziană Bali, unde se întâlnesc şefii diplomaţiilor din G20, grupul ţărilor cu cele mai mari economii din lume.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut