Laureaţi clujeni ai Premiilor Academiei

siglaDupă cum este cunoscut, Academia Română a decernat, în sesiunea solemnă de la finele anului trecut, Premiile Academiei Române pentru anul 2013. Ceremonia a avut loc în Aula Academiei Române, cu participarea Adunării Generale. Diplomele au fost înmînate de Acad. Ionel-Valentin Vlad, Preşedintele Academiei Române, în prezenţa Biroului Prezidiului. Conform statutului, Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti. Bilanţul anului 2013 se concretizează în 68 de premii, acordate unui număr de 145 de laureaţi, pentru opere individuale sau colective sau pentru întreaga creaţie. Din cele 78 de premii stabilite prin Regulament 10 nu au fost acordate.
Cu această ocazie, la secţiunea ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI SILVICE, Premiul „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” a fost acordat lucrării cu titlul Rapiţa – prezent şi viitor în obţinerea de biocombustibili, elaborată de Emil LUCA, Mircea CHINTOANU, Cecilia ROMAN, Felicia BOAR, Marius ROMAN.

Coperta Rapita_2015„Cartea pe care o prefaţăm, Rapiţa. Prezent şi viitor în obţinerea de biocombustibili, elaborată de un colectiv prestigios de specialişti – Emil Luca, Mircea Chintoanu,Cecilia Roman, Felicia Boar, Marius Roman – constituie o aplicaţie la rezolvarea concretă a principiilor privind dezvoltarea durabilă în general şi dezvoltarea rurală durabilă în special. Pornind de la ideea că atenuarea efectelor procesului de încălzire globală impune reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, autorii cărţii abordează unul dintre cele mai sigure mijloace care poate realiza această perspectivă: extinderea utilizării biocarburanţilor ca sursă de combustibil, atît pentru producerea de energie pentru transporturi cît şi pentru încălzire. (…) Concepţia de elaborare a lucrării reflectă capacitatea profesională a autorilor de a prezenta integrat problemele generale specifice culturii de rapiţă, academie_2015_cu mircea chintoanuprin prisma strategiei Uniunii Europene şi a celei naţionale privind biocarburanţii, plecînd de la prezentarea plantelor cu potenţial energetic şi detalierea caracteristicilor culturii de rapiţă şi a tehnologiei de cultură.

Un merit deosebit al acestei cărţi este acela că nu se rezumă la prezentarea problemelor teoretice şi tehnologice ale producţiei de carburanţi din biomasă, ci prezintă rezultatele unor cercetări proprii ale colectivului de elaborare privind aspectele practice ale culturii, pe baza cercetărilor desfăşurate în două amplasamente din Transilvania, Turda şi Satu Mare. (…) În ansamblu, Rapiţa. Prezent şi viitor în obţinerea de biocombustibili este o carte de specialitate valoroasă, rezultată din experienţa unor cercetători bine ancoraţi în realităţile profesiei pe care o practică, cu o concepţie realistă şi modernă asupra rolului agriculturii în politica energetică globală, precum şi asupra efectului potenţial al creşterii suprafeţelor ocupate de rapiţă în defavoarea culturilor de cîmp tradiţionale. Eforturile colectivului de elaborare de a prezenta o carte cu conţinut tehnic şi ştiinţific de vîrf sînt încununate de succes, cartea avînd calităţile necesare pentru a fi utilă atît pentru documentare în problema tratată, cît şi ca un ghid de recomandări practice pentru fermieri” – consemnează, în prefaţa cărţii premiate, Prof. univ.dr. ing. Florin Mărăcineanu, Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, Bucureşti.
M. BOCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.