Lauda de sine…

RADU VIDA

… pute de-a dreptul!

De fiecare dată, cînd nu sîntem cuminţi şi nu facem sluj pentru minunatele iniţiative ale Bruxelles-ului, sare cîte un reprezentant al UE şi ne porcăieşte. Temeinic. Şi ne ameninţă că ne diminuează din banii pe care, cică, Uniunea ni-i dă cu atîta generozitate. Evident că ţările cele mai vocale sînt cele mari, care mănîncă, zice-se, usturoi doar pe ascuns. Drept pentru care, în sinea lor cea mică, cred că gura nu le pute.

Fals.

Cum-necum, s-au adunat în puşculiţa CE ceva bani. Mulţi la prima vedere, puţini cînd vine vorba că trebuie împărţiţi în atîtea şi atîtea felii. Oficialii şi-au tras, în tăcere, mînecuţele de contabili înrăiţi, au studiat, au numărat şi, pînă la urmă, au anunţat, în şoaptă, că unele ţări, printre care şi noi, nu primim svanţ! Aşa, de chichi şi pîine cu magiun. Cum n-au primit nici alţii, rebeliunea a scos la iveală mîrşăvia. Iar funcţionăraşii s-au pitit prin colţuri, iar au numărat, iar au adunat şi au scăzut, şi au făcut anunţul: se dă! La toţi. Dar nu la fel.

11 milioane de euro.

Atîta revine României. Cifra, pînă la urmă, e scoasă din burtă. Şi nu spun asta pentru că este una foarte mică, în comparaţie cu Cehia, Lituania sau Irlanda. E mică în raport cu contribuţia României la acest fond şi la răul pe care ni l-au făcut europenii cînd au ras de pe faţa pămîntului nostru toate complexele agroindustriale. Ei şi interesele lor au făcut ca pămîntul să fie mai fărîmiţat decît oriunde în lume; ei au pus presiune pe desfiinţarea IAS-urilor şi retrocedările nesăbuite din CAP-uri. Nimeni n-a vrut să audă de acţii, de ferme comune, de vreo bancă agricolă, de credite, de asigurări în acest domeniu. Şi-au rîs în pumni occidentalii, cînd şi-au dat seama că şi-au atins scopul. Că degringolada şi aparenta bunăvoinţă faţă de ţăranul amărît va duce la devalizări şi iremediabile distrugeri. Aşa şi a fost. Pămînturile cele mai bune le-au luat ei, pe un preţ de nimic, celelale au rămas de izbelişte. Iar fermele de animale au apărut mult după ce am importat din greu. Tot de la ei!

70 de milioane euro.

Atîta este… felioaca cu care se alege Germania. Bieţii de ei trebuie ajutaţi! Sînt la pămînt, fermierii germani zic: n-au sisteme de irigaţii, duc lipsă de maşini şi unelte performante, n-au sisteme moderne de depozitare, n-au… nimic din ceea ce aş numi simţ al echităţii. Nu e de condamnat, aşadar, că vor mai mult, că vor aproape totul pentru ei. Dar trebuie să recunoaştem că ştiu ce să facă cu banii. Nu numai că-i investesc aşa cum trebuie, nu numai că nu-i deturnează, dar eficienţa acţiunilor lor se vede oriunde. Şi de către oricine.

Sigur că „tortul” acesta de bani, preparat la Luxemburg şi feliat de către miniştrii agriculturii din UE, piteşte sub glazura de brizbrizuri cremoase şi ascunzişuri mai puţin vizibile pentru cetăţenii Europei. Cuvîntul cel mai greu îl au tot demnitarii care au în spatele lor ţările bogate ale continentului. Şi nu numai. Bucata cea mai voluptuoasă se dă, întotdeauna, celor care au gura mai mare. Trebuie să ne amintim, în context, că recentele demonstraţii ale fermierilor „europeni” de la Bruxelles, unde producătorii de lapte şi carne de porc au făcut scandal cît domul din Koln, au cuprins în rîndurile protestatatilor pe nemţi (cei mai mulţi), apoi francezi, spanioli, olandezi… Aceasta este şi ordinea descrescătoare în care s-au acordat ajutoarele.

Să ne bucurăm, aşadar, că am primit şi atît. Că, vorba aia, nu ni s-a luat. Pentru că la protestul din Capitala continentului nu s-a arătat nici Ion, nici Gheo, sărmani truditori ai ogoarelor de subzistenţă, făr’ de aia, făr’ de aialaltă…