Lăpuşan: Trebuie să împărţim povara fiscală echitabil

lapusanLiderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat ieri pentru Făclia că, prin prezentarea stării finanţelor ţării, primul ministru Victor Ponta nu a făcut decît să le spună românilor adevărul.

‘’La un an de la ieşirea în stradă a românilor, în Piaţa Universităţii şi în alte cîteva zeci de oraşe din ţară, noi facem astăzi ce-am promis: spunem oamenilor adevărul. Anul 2012 a însemnat începutul unui nou model. Modelul austerităţii din perioda 2009-mai 2011 a fost unul greşit – a produs inechitate şi subdezvoltare; este nevoie de un alt model, bazat pe disciplină, dezvoltare şi echitate. Trebuie să împărţim povara fiscală echitabil, astfel încît toţi românii să treacă la fel peste aceste momente grele. Nu trebuie să existe români privilegiaţi şi victime perpetue ale crizei economice. Primii care fac reduceri şi strîng cureaua în 2012 sînt chiar politicienii!’’, a spus Lăpuşan.

El a adăugat că în ultimii ani a fost folosit un model greşit, axat pe austeritate, subdezvoltare şi inechitate. ‘’De acum, regulile trebuie aplicate tuturor. De acum, cei care fac evaziune chiar trebuie pedepsiţi. De acum, cheltuielile statului trebuie să fie eficiente. De acum, trebuie împărţită povara fiscală în funcţie de puterea fiecăruia’’, a comentat Lăpuşan.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.