Lansare de carte la Gherla

IMG_0063 Zilele trecute, în sala de lectură a Bibliotecii Municipale Gherla, am asistat la momente emoţionante, pline de căldură sufletească prilejuită de lansarea cărţii „Cuib de lumină: Şcoala din Leşu – Dascăli şi învăţăcei, Memorialistică şi istorie” scrisă de Veronica Oşorheian, fostă absolventă (anul 1967) a Liceului „Petru Maior”, dar născută pe meleaguri năsăudene, în pitoreasca localitate Leşu, în prezent trăind în municipiul Alba Iulia. Nu întâmplător, la această întâlnire de suflet organizată de Cenaclul literar „Ion Apostol Popescu”, Casa Municipală de Cultură şi Biblioteca Municipală Gherla a participat şi un grup de foşti profesori ai acestei renumite şcoli, reprezentative pentru învăţămIMG_0020-1întul transilvan. Lansarea a fost deschisă într-un cadru festiv de dna Simona Mişca, responsabilul bibliotecii, care a urat bun venit tuturor participanţilor, în frunte cu viceprimarul municipiului Gherla, avocata Iulia Trif, dânsa manifestând mare interes şi preocupare faţă de acţiunile culturale desfăşurate în oraşul nostru. Volumul a fost prezentat de scriitorul Iulian Dămăcuş, domnia sa remarcând, înainte de toate, că această carte este, de fapt, un omagiu adus dascălului, intelectualului de la ţară, care are un rol important în formarea multor generaţii de copii. Despre aceasta scriu autorii în paginile acestei cărţi, pe care, dacă o iei în mână, îţi vine greu să o laşi, până când nu o răsfoieşti până la sfârşit. Doamna Veronica Oşorheian este coordonatorul cărţii, în cele 355 de pagini ale acIMG_0027-1estei apariţii editoriale (editura clujeană „Grinta”) regăsindu-se amintirile şi memoriile despre activitatea profesională desfăşurată la Leşu a 34 de dascăli şi foşti absolvenţi. Este întoarcerea spre zarea nostalgiei – cum ne mărturiseşte chiar la început coordonatorul cărţii, Veronica Oşorheian. Din fiecare amintire răzbate bucuria şi satisfacţia reîntoarcerii la vremuri mai „tinere” şi (mai ales) în locuri dragi, păstrate în adâncul sufletului. Cea care a avut iniţiativa publicării cărţii le-a oferit prilejul nu numai foştilor dascăli, ci şi foştilor elevi de a evoca anii de şcoală de la Leşu, pentru a oglindi fidel procesul de învăţământ de pe acele plaiuri mioritice, din ambele perspective, ale celor implicaţi. Tot cea ce s-a aşternut pe hârtie în acest volum este expresia recunoştinţei faţă de dascălii pomeniţi. Este un document deosebit de valoros, care are tangenţă cu oraşul Gherla, fiindcă autorul, doamna Veronica Oşorheian, a pornit de acolo pe lungul drum al carierei de profesor, secretar de şcoală sau scriitor (are foarte multe cărţi de poezii şi de memorialistică). La discuţiile purtate pe marginea acestei apariţii au participat dr. Mihai Meşter, directorul Muzeului de Istorie al Municipiului Gherla, profesoara pensionară de limba română de la Liceul Teoretic „Petru Maior”, Lucia Petean, preşedintele filialei Năsăud a Ligii Scriitorilor, Ioan Mititean (dânsul a şi donat câteva cărţi amfitrionilor de la bibliotecă, un gest frumos!) şi scriitoarea din Dej, Raveca Vlaşin, ultima onorând toate manifestările literare organizate la Gherla.

Lansarea de carte de la Biblioteca Municipală s-a încheiat într-o atmosferă sărbătorească – într-adevăr a fost sărbătoarea literaturii şi a frumosului – cu un superb recital de nai, susţinut de cunoscutul artist Constantin Istici, o prezenţă obişnuită în viaţa culturală a Gherlii. La ieşirea din sala de lectură, toţi participanţii la acest eveniment literar au făcut o fotografie de grup în faţa Bibliotecii Municipale din centrul oraşului. Organizatorii ne-au declarat că, în viitor, acest spaţiu va mai găzdui întâlniri cu scriitorii, iniţiativă susţinută şi de Primărie.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.