Lansare de carte: DESPRE IUBIRE

Unul dintre cele mai importante tratate medievale despre iubirea curtenească va fi lansat la Cluj-Napoca marţi, 3 aprilie, începînd cu ora 14, la Librăria Humanitas „Nicolae Steinhardt” (Str. Universităţii, nr. 4). Este vorba despre lansarea celui mai nou volum din colecţia „Biblioteca Medievală” – Despre iubire de Andreas Capellanus, apărut recent la Editura Polirom. Vor prezenta: Adina Achim şi Alexander Baumgarten.

Tradus pentru prima dată în limba română de Eugenia Cristea şi apărut în ediţie bilingvă, Despre iubire este considerat unul dintre cele mai importante tratate medievale despre iubirea curtenească. Scrierea lui Andreas Capellanus a generat în ultimele decenii o amplă literatură ce a repus în discuţie acel mod de a iubi sau de a exprima literar iubirea care, începînd din secolul al XII-lea, a devenit paradigmatic în cultura europeană.

Formulînd o întrebare esenţială – dacă iubirea este un dat al naturii sau un produs al culturii –, tratatul angajează studiile culturale, istoria ideilor, filosofia şi literele într-un efort de înţelegere istorică a ceea ce astăzi ne apare mai intim, mai firesc, mai anistoric şi mai cotidian.

Din cuprins: Ce este iubirea • Ce persoane sînt capabile de iubire • Cum se dobîndeşte iubirea şi în cîte feluri • Despre iubirea călugăriţelor • Despre iubirea ţăranilor • Despre iubirea curtezanelor • În ce fel scade iubirea • În ce fel se sfîrşeşte iubirea.

Andreas Capellanus (cca 1150-1220). Deşi nu există date sigure despre viaţa sa, se consideră în general că a fost capelan la curtea din Troyes a contesei Maria de Champagne, unde ar fi scris, în jurul anului 1180, tratatul intitulat De amore (Despre iubire) sau De deo amoris (Despre zeul iubirii), lucrare condamnată în 1277, alături de 219 teze considerate heterodoxe, de Étienne Tempier, episcopul Parisului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.