LACRIMI DE ZÎNĂ PENTRU UN CĂŢELUŞ

Nucul desfrunzit-

între frunze brumate

un căţel de pluş

Dimineaţa de toamnă se arăta caldă, plăcută. M-am îndreptat spre Liceul clujean de Informatică „Tiberiu Popoviciu” cu dorinţa de a-i reîntîlni pe cititorii producţiilor mele dedicate lor din suflet, celor situaţi fără voie într-o lume clocotind de evenimente care răscolesc inimile simţitoare. Şi a fost aşa cum am sperat. Copiii de la grădiniţa Zîna Zorilor (Structura 1, cum mi-au spus doamnele educatoare), dar şi cei din clasa întîi, au dovedit că se bucură de anii frumoşi ai vîrstei mici, ştiu să se distreze şi să guste din plin stihurile despre pisicuţe şi căţeluşi. Acordurile Rapsodiei Române a compozitorului nostru naţional George Enescu şi ale Imnului Europei au creat cadrul propice unei atmosfere tonice, potrivită formării lor ca şi cetăţeni români şi totodată europeni. Liliana Mititean, profesoară de religie, care mă cunoaşte din anii în care coordonam Cenaclul „Traian Brad” la Biblioteca Judeţeană Cluj, a reuşit să-şi unească colegii dascăli în proiectul „Micii creştini” în cadrul căruia a avut loc întîlnirea. Le-am citit copiilor versuri din volumele „Sulfinică” şi „Lăbuş”. Am recitat împreună, aşa cum ştiu că le place. Ne-am distrat de întîmplările reale, de altfel, din poeziile mele, în care eroii fac fel de fel de năzbîtii. Le-am dat apoi autografe. Mulţi dintre ei au dorit să îi cunoască mai bine pe eroii cărţilor, prin lectura realizată acasă împreună dragii lor părinţi. Numărul cărţilor s-a dovedit a fi mai mic decît al doritorilor de poezie. Spre sfîrşitul activităţii s-a apropiat de mine o fetiţă, o Zînă (doar grădiniţa se numeşte Zîna Zorilor!). Era însoţită de iubita ei mamă, care a solicitat volumul „Lăbuş”. Pe masă mai era doar volumul „Sulfinică”, astfel că i s-a oferit acesta, cu promisiunea că îl va avea pe „Lăbuş” numai a doua zi, cînd va fi procurat de la editura Ecou Transilvan. Zîna a lăsat privirea în jos, a dat semne că îl doreşte numai pe „Lăbuş”, căţelul cu ochelari de soare… S-a îndreptat spre uşă, dezamăgită. Brusc mi-am amintit că aveam în geantă un exemplar al cărţii pe care urma să îl ofer unei educatoare. Am chemat-o să revină spre a-i înmîna cartea dorită. Pe obrajii fragezi ai Zînei apucaseră să se prelingă lacrimi cristaline izvorîte din oful inimii ei de copilă. Cartea cu autograf are de acum pentru ea o altă însemnătate, este un obiect-amintire din clipele în care paşii i se strecurau în sala de clasă şi unde ne-am uitat cu drag una în ochii celeilalte.

Gabriela Genţiana Groza