Laboratoare mobile de educație rutieră, achiziționate de Poliția Română

Poliția Română a recepționat, miercuri, 16 martie, 45 de laboratoare mobile de educație rutieră, în valoare de peste 7,4 milioane de lei (TVA inclus), achiziționate în cadrul proiectului „Educație rutieră – modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”.

Autospecialele, distribuite serviciilor rutiere teritoriale, vor avea dotări tehnice și expoziționale menite să susțină activitatea polițiștilor rutieri în campaniile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin responsabilizarea cetățenilor, în calitate de participanți la trafic, fie că sunt pietoni sau conducători auto.

Proiectul „Educație Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră” este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare și a fost demarat în iulie 2020. Bugetul total al proiectului este de 1731.405.057,98 lei, din care 20.063.345,58 lei – valoare asigurată din FEDR, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată.

Scopul proiectului este ca România să devină „o țară sigură din punct de vedere al traficului rutier, pentru cetățenii ei și pentru cei care o tranzitează”, prin prevenirea accidentelor de circulație, pentru a se putea înscrie în graficul comun stabilit de statele membre UE – de reducere a numărului de persoane decedate sau rănite grav în evenimente rutiere.

Grupul țintă al campaniilor derulate în cadrul proiectului este abordat prin campanii media naționale, de educație rutieră, respectiv prin activități educativ-preventive interactive („față în față”). Campaniile vizează conștientizarea participanților la trafic cu privire la principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave produse în ultimii ani, în România.

Potrivit IGPR, anul trecut polițiștii rutieri au participat la 1.615 ore de educație, în 815 unități de învățământ, au desfășurat 7.364 de activități prin intermediul mass-media și au încheiat 139 de noi parteneriate, în vederea desfășurării de campanii/activități educativ-preventive.

La începutul anului 2022 a fost lansată platforma online www.verdelaeducatie.ro, care pune la dispoziția părinților și copiilor, pe termen lung, instrumente utile pentru educația rutieră.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut