„La umbra Cuvîntului ziditor…”

În primăvara lui 2011, tinerele litere clujene s-au bucurat de o la fel de tînără, dar împlinită aniversare: 10 ani în care aproximativ 500 de studenţi din universităţile clujene şi-au exersat pana pe tărîmul scrisului. Păşind în lume la 21 noiembrie 2001, ca o continuare a activităţilor literare susţinute în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, noul Cenaclu Literar Studenţesc „Vox Napocensis” a devenit în scurt timp o rampă de lansare pentru noul val de scriitori clujeni, aceştia participînd la reuniunile săptămînale sau bi-săptămînale ale acestuia, la concursuri de creaţie literară din ţară şi chiar de peste hotare. Foarte numeroasele manifestări literare cu caracter aniversar i-au avut între organizatori tocmai pe tinerii literaţi din cadrul Cenaclului Literar Studenţesc „Vox Napocensis”.
„La umbra Cuvîntului ziditor, activităţile au curs precum fluviul care domoleşte cîmpia , precum ploile care adapă ţărîna, precum valurile care alină dezmărginirea noianului de gînduri”…
Viaţă literară ardentă, rug aprins, elanuri tinereşti, ambiţii, emulaţie sub semnul autodepăşirii, al creaţiei care se cere stimulată şi încurajată. Asta a făcut şi face cenaclul şi asta va face şi pe mai departe.
Căci, după cum ne spunea însuşi preşedintele Cenaclului Literar Studenţesc „Vox Napocensis” al Casei de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca, scriitorul Victor Constantin Măruţoiu: „Paşii noştri, de-a lungul vremii de colaborare literară, au înscris în periplul lor şi alte activităţi, cum sînt: «Serata întrunirii tuturor cenaclurilor literare din Cluj-Napoca », 15-20 mai 2008; întrunirea-dezbatere «Tendinţe în literatura secolului al XXI-lea», 4 martie 2009, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj; «Valoare şi non-valoare în scriitura modernă şi contemporană», 8 aprilie 2008, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România; participarea la Concursul de poezie «International Poetry Competition Castello di Duino», Italia 2007-2009. Toate aceste activităţi literar artistice au fost împletite cu publicarea de grupaje de poezie ale membrilor cenaclului în reviste literare din Cluj-Napoca şi din alte oraşe ale ţării. Valoarea filonului generaţiei tinere este o realitate a lumii contemporane, însă aceasta trebuie motivată, conştientizată, dezvoltată şi stilizată, iar mediul propice este spaţialitatea cenaclului, ca apoi, pe drumul personal ales, fiecare să ofere măsura scrisului său întru înveşnicirea spiritului creator”.
Cu ocazia aniversării celor 10 ani, a fost realizată  şi o valoroasă şi cuprinzătoare Antologie de cenaclu (colectivul redacţional: Adam Laszlo – director al Casei de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca; Mariana Topan – consilier cultural al Casei de Cultură a Studenţilor; Victor Constantin Măruţoiu – preşedintele Cenaclului Literar Studenţesc „Vox Napocensis” al Casei de Cultură a Studenţilor şi coordonatorul volumului) apărută la prestigioasa editură clujeană Limes, în colecţia Metamorfoze, într-o grafică inspirată, semnată Cristian Cheşuţ. Creaţii ale membrilor cenaclului alcătuiesc corpusul primei părţi a volumului aniversar: Daniela Borto, Daniela Cristiana Bota, Adela Ciurescu, Florin Coman, Nicolae K. Dragoş, Tabita Dudaş, Andrei Dullo, Mihaela Ferlai, Vlad Pintea Gartner, Răzvan Hebean, Ioan Ivaşcu, Victor Constantin Măruţoiu, Ionuţ Todoran, Marcela Lăcrămioara Vâtcă, Oana Velcea, care se prezintă cu poezii şi  proze scurte.
În partea a doua – premianţii ediţiei a X-a a Concursului Naţional de Creaţie Literară Studenţească „Vox Napocensis”, mai 2011, pe care vi-i prezentăm: Roxana Diana Toşu – Marele Premiu; secţiunea PROZĂ: Tabita Dudaş – Premiul I; Maria Magdalena Topan Horea – Premiul II; Evelina Salanţă – Premiul III; Andrei Dullo – Menţiune •  secţiunea POEZIE: Daniela Cristiana Bota – Premiul I; Adrian Matus – Premiul II; Vlad Pintea Gartner – Premiul III; Maria Patricia Birtocean – Premiu special; Andreea Orban – Menţiune.
Premianţi. Dar nu oricum: tineri, talentaţi şi frumoşi, cu aplecare către ce e mai durabil şi mai de folos pentru „minte, inimă şi literatură” – Cuvîntul scris.
Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.