La toată casa-i lumină

Glanetasul   Oriunde ne-ar purta paşii, de Crăciun, poate mai mult decît oricînd, simţim nevoia să ne întoarcem la obîrşii, la casa cu amintirile celor dragi, la anii copilăriei.

Poate de-aceea, duminică, 16 decembrie a.c., Lucia Magdalena Suciu, primarul comunei Chinteni, a creat o întîlnire de suflet. La Casa de Cultură, într-o atmosferă cum întîlnim doar în preajma sărbătorilor de iarnă, sGrup de interpreti clujeni-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului de colinde La toată casa-i lumină.

Cu glasuri de clopoţei şi suflete de îngeri au deschis seara, dăruind colinde, copiii din Grupul folcloric al „Clubului Vedetelor”, coordonaţi de prof. Săndel Filip.Grupul folcloric al Scolii Vedetelor

Dintr-o vatră tradiţională, de la poale de Ţibleş, Grupul folcloric Glanetaşul al Căminului Cultural din Agrieş, judeţul Bistriţa-Năsăud, coordonator înv. Floare Pop, a arătat încă o dată că satul românesc mai are comori nepreţuite, că lăzile de zestre încă sînt pline cu elemente ale portului tradiţional şi că străbunii ne-au lăsat un tezaur folcloric inestimabil. Este important doar să ne dorim a-l descoperi.
Ioan Dordoi si Felix Galan
Veniţi pe cărări ninse cu dor de colind s-au alăturat şi interpreţii Maria Golban, Ovidiu Purdea Someş, Ioan Dordoi şi Felix Gălan (alături de un grup al Şcolii de Artă „Tudor Jarda” – secţia Dej), Cristina Moşuţan şi Gavril Ciciovan, cu toţii acompaniaţi de un grup instrumental condus de talentatul violonist Dorin Nemeş.

A fost o seară specială, o seară în care, cu gîndul la miraculoasa naştere, în miros de nuci, mere şi cozonaci, simţind atmosfera unică a sărbătorilor care vin, am redevenit copii… Felicitări Lucia Suciu pentru iniţiativă şi reuşita deplină a evenimentului!

Sărbători cu pace şi belşug!

Etnolog Maria GOLBAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.