LA ŞCOALA ARTELOR MARŢIALE, ÎMPLINIRILE…

„Firea omului este rea; bunătatea lui este dobîndită numai prin instruire”*.

01      (Xun Zi)

– Spicuiesc dintr-o imaginară carte de vizită: prof. univ. Liviu Crişan, preşedintele Federaţiei Române de Karate WKC, director executiv al Clubului Sportiv „Politehnica”, vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale de Karate. Şi o întrebare: Cum aţi reuşit să aduceţi Federaţia la Cluj?

– Am format un nucleu încă din 1997, cînd un număr de 5 cluburi am hotărît să o luăm pe cont propriu, ca să zic aşa. După trei ani, în urma participării la Campionatul mondial din Germania, am reuşit să aducem candidatura pentru organizarea campionatului european la Cluj-Napoca. Toată lumea s-a convins că se poate, aşa că am fondat Federaţia. În scut timp, am fost incluşi pe lista federaţiilor cu drepturi depline.

– Ce ar arăta o radiografie, fie şi sumară, despre activitatea dumneavoastră?

– Încă de la început am participat la competiţii de anvergură şi am obţinut cele mai bune locuri în clasamentele mondiale. După succesul Wado ryu am început să dezvoltăm Federaţia. Am ajuns la peste 25 de cluburi afiliate, am organizat campionate naţionale, cupe la cluburile care vroiau aşa ceva, ne-am alcătuit o structură funcţională. Au început şi succesele: în 2002 un loc II în Scoţia şi am tot păstrat acest loc pînă în 2009, cînd am reuşit să ocupăm primul loc mondial ca Federaţie. Loc pe care ne menţinem şi acum, atît la europene, cît şi la mondiale. 02

– Aveţi o serioasă arie de cuprindere.

– Doar în Bucureşti avem mai multe cluburi: Rapid, Olimpia, apoi Politehnica Cluj, Universitatea Timişoara; avem cluburi afiliate în mai toate oraşele principale din ţară, mai puţin în Moldova, unde există doar Iaşiul şi Focşaniul.

– Cum vă descurcaţi cu finanţarea?

– Banii care vin de la Minister îi folosim strict pentru europene şi mondiale şi alte cîteva competiţii importante. Am reuşit însă din încasările proprii şi din taxele pe care le percepem de la cluburi să facem o bază logistică cum nu prea există în arte marţiale. Am investit banii cît se poate de chibzuit şi reuşim în fiecare an să facem trei cantonamente, unde sportivii de top sînt finanţaţi complet de federaţia noastră. Avem şi o colaborare excepţională cu maiştrii internaţionali Christophe Pinna din Franţa (kumite) şi Jean Pierre Frisher din Luxemburg (kata), acoperind cu pregătirea cele două 04probe din competiţii.

– Aţi fost şi dumneavoastră sportiv?

– Am început prin anii ’80, iată, ai secolului trecut! Şi trebuie să vă spun că sportul karate nu era interzis, cum se zice. Nu exista nici o lege care să zică că nu ai voie să practici aşa ceva. Nu exista o ramură naţională a acestui sport, aşa că totul era organizat la modul… privat. Se făceau antrenamente peste tot, erau chiar străini care veneau la stagii, iar Securitatea ştia că nu-i nimica rău în asta.

Sigur, la o adică, puteau să te acuze că făceai… reuniuni de, eu ştiu, 50 de persoane, unde puteai, zice-se, să pui la cale tot felul de nelegiuiri. Eu, spre exemplu, n-am avut nici o problemă, am făcut karate în paralel cu studiile universitare şi, iată, după anii ’90 am început să facem sport pe baze cu totul şi cu totul noi, normale.

– Sînteţi antrenor în cadrul federaţiei şi ştiu că nu vă „rupeţi” de sală. Iar deplasările…

– Le fac în rînd cu ceilalţi. Sfîrşitul anului trecut ne-a prins în India. Fiind campioni mondiali, sîntem invitaţi la multe competiţii. În India, se organize03ază, odată la doi ani, un campionat al Asiei. Anul acesta am fost noi şi Danemarca invitaţi speciali. Toate acestea, credeţi-mă, contează foarte mult, pentru că ducem steagul ţării cu noi. Au fost 15 ţări. Şi, cu toate că acest continent este leagănul artelor marţiale, am constatat că au rămas foarte mult în urmă. La toate categoriile, sportivii noştri au fost pe locul I. Acolo unde am avut doi sportivi pe categorie, noi am făcut finala. Dar, repet, important e că au aflat despre sportul de la noi, despre România, ţări ca Filipine, Tailanda, Singapore, Iran, Myanmar, Malaiezia ş.a. Şi, dacă tot vorbim de promovarea imaginii României, trebuie să vă spun că, acum cîţiva ani, primarul Clujului a fost în sală, a făcut cunoştinţă cu preşedintele Federaţiei Internaţionale, domnul Osvaldo Messias de Oliveira, apoi am tratat un acord de mediere pentru înfrăţirea municipiului nostru cu Sao Paulo (11,4 milioane de locuitori). Am citit mesajul primarului nostru acolo şi senatorii au votat în unanimitate această, sper, fructuoasă colaborare.

– Aţi reuşit să-i faceţi pe sportivi să guste din cultura locurilor pe unde umblaţi?
05
– Cu siguranţă. Înainte sau după competiţie ne luăm, cu toată seriozitatea, porţia de cultură a semenilor din orice parte a lumii. Şi, ceea ce mi se pare important, fără să vrem se leagă prietenii. Trainice. Care aduc, realmente, atîtea beneficii ţării noastre!

– După India, aţi tras aer în piept, cum se zice, şi, imediat aţi plecat spre Italia.

– A fost ultima rundă dintr-o competiţie, unde am fost invitaţi, şi unde am participat la „turneul celor cinci naţiuni”: Anglia, Italia, Serbia (care a înlocuit Belgia), Ukraina şi România. Atît la fete, cît şi la băieţi am luat locul I.

– Ştiu că aveţi un eveniment extrem de 06important anul acestea.

– Campionatul Mondial pentru seniori de la Bucureşti. Vă spun în premieră, sîntem în discuţii foarte avansate cu GSPTv, care va prelua transmisia competiţiei, fiind curtaţi şi de alte grupuri de media importante din ţară şi străinătate. Tot atunci avem şi alegeri pentru forul mondial de karate.

– La Cluj…

– Vom organiza, în toamnă, a IV-a ediţie a Cupei campionilor europeni, la copii, cadeţi şi juniori. Va fi o ediţie cu mult mai mulţi participanţi decît acum 3 ani.

Convorbire realizată de

Radu VIDA

* Traducere din Works of Hsun Tzu. H.H Dubs, Londra, 1928

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.